Ciprian Marica îl face praf pe arbitrul de la Anglia – Danemarca 2-1: “Viciere de rezultat. Erau şi două mingi pe teren”

Imediat după meciul care i-a dus pe englezi în finala Campionatului European, Ciprian Marica s-a lansat într-o tiradă la adresa arbitrului Danny Makkelie. Asta pentru că a decis să acorde lovitură de la 11 metri în favoarea Angliei, după un presupus fault la Sterling, fără să verifice faza cu ajutorul sistemului VAR.

ADVERTISEMENT

Eu consider că e o viciere de rezultat, nu are treabă cu penalty-ul această fază. Dar asta se vrea, asta se cere”, a răbufnit fostul internațional român, criticând, totodată, jocul prestat de elevii lui Gareth Southgate de-a lungul acestui turneu final.

Cu doar trei minute înainte de finalul primei reprize de prelungiri, Raheem Sterling s-a prăbușit în careu în urma unui duel cu Jakim Maehle, iar centralul olandez a indicat, fără să stea o secundă pe gânduri, punctul cu var. Deși Schmeichel a intuit bine și a reușit să respingă balonul, acesta a ajuns din nou la Kane, care nu a mai ratat.

ADVERTISEMENT

Ciprian Marica s-a dezlănțuit la adresa arbitrului după calificarea Angliei în finala Euro 2020

A fost un joc de luptă, umbrit de această decizie total greșită. Au fost chiar și două mingi pe teren la această fază. Faptul că avem VAR și arbitrul nu se duce să verifice mi se pare, sincer…

Dacă și asta a fost penalty, cu tot cu VAR, nu mai am niciun comentariu la arbitrajul din România. Dacă și la VAR acesta este penalty, nu mai am pretenții la arbitrul român să vadă ceva.

ADVERTISEMENT

Nu vezi nici să-i tremure piciorul, o atingere, să spui că-l jenează puțin. Eu consider că e o viciere de rezultat, nu are treabă cu penalty-ul această fază. Dar asta se vrea, asta se cere.

Anglia merge mai departe cu o fază controversată, n-a jucat deloc spectaculos. Nu a impresionat deloc până acum, poate doar în meciul cu Ucraina, singurul care a fost în deplasare.

ADVERTISEMENT

Singurul meci în care a jucat bine a fost cu Ucraina, singurul care a fost în deplasare. Nici în faza grupelor nu a impresionat. Acest arbitru olandez a fost și arbitru în partida cu Germania, 2-0. Trist că se termină așa acest joc. Păcat”, a declarat Ciprian Marica la Pro TV, imediat după meci.

Și Arsene Wenger pune tunurile pe arbitrul partidei: „Nu a fost penalty”. Replica lui Sterling

Decizia lui Danny Makkelie de a acorda atât de ușor lovitură de la 11 metri în favoarea englezilor, fără să consulte arbitrajul video, l-a contrariat și pe fostul mare antrenor al lui Arsenal, Arsene Wenger. „Nu a fost penalty. Nu înțeleg de ce nu a fost chemat arbitrul la VAR”, a reacționat acesta, la beIN SPORTS.

ADVERTISEMENT

În schimb, protagonistul fazei, Raheen Sterling, a sărit în apărarea centralului olandez, dând, totodată, asigurări că, a fost faultat în careu de Jakim Maehle. „Am intrat în careu şi mi-a prins piciorul drept, a fost penalty clar. Este încă un pas în direcţia corectă. De acum ne concentrăm pe finala de duminică cu Italia”, a declarat starul lui Manchester City.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE