Andrei Vochin, analiză la sânge a semifinalei Italia – Spania: „Confruntarea ADN-urilor”

Tiki-taka versus TikItalia. Așa fusese poreclită partida Spania – Italia, într-una dintre avancronicile pline de substanță ale primei semifinale de pe Wembley. Dacă pentru ”Furia Roja” posesia este însăși filosofia ei de joc, marea surpiză a acestui European era tipul de abordare al Italiei.

ADVERTISEMENT

Obișnuiți până acum, istoric vorbind, cu o abordare parcimonioasă, cu un stil închis, cu un fotbal economicos, dar eficient, Roberto Mancini a surprins la acest European. Italia a câștigat meciuri având posesia, iar asta era cu adevărat o știre de presă. De unde și întrebarea, legitimă, dacă și contra ”mamei” posesiei va putea să păstreze același stil? Ei, bine, nu!

Italia s-a întors la setările din fabrică

Spania – Italia a fost o confruntare a ADN-urilor. A filosofiilor de joc clare care definesc, de decenii, aceste două selecționate. Iar Italia a fost cea care s-a întors la origini, pe de o parte pentru că, vorbă veche, joci cât te lasă adversarul, iar pe de alta  pentru că, marii antrenori au această capacitate de adaptare la realitate. Indiferent cât de mult ți-ai dori tu să joci într-un anumit fel, trebuie să ai inteligența de a juca doar ce se poate, funcție de propriul lot și de oponent.

ADVERTISEMENT

Un mijlocaș în plus, un atacant în minus

Spania nu doar că și-a păstrat stilul, dar a și făcut eforturi să fie sigură că va avea posesia. Așa că a renunțat la un vârf clasic, Morata și Moreno rămânând pe bancă. „Spune-mi ce mijlocași ai ca să-ți spun cine ești”, zice o vorbă veche.

Luis Enrique a vrut unul în plus tocmai pentru a ține în permanență mingea în interiorul propriei echipe. Armă cu două tăișuri. Spania a avut o poesesie covârșitoare, dar cu care nu a izbutit să creeze un număr de ocazii pe măsură. A fost ca un tablou superb ce te fascinează, dar și unul care, aproape hipnotizându-te, riști să adormi privindu-l.

ADVERTISEMENT

  • 65% – 35% în favoarea Spaniei a fost raportul posesiei

Spania are mijlocași colosali. Oameni cărora dacă le încredințezi mingea ești mai sigur pe ea decât pe banii pe care i-ai fi depus la Banca Angliei. Dacă-i punem la socoteală doar pe cei de bază, Busquets, Koke și Pedri, constatăm, pe baza raportului InStat, că au oferit împreună 192 de pase, dintre care au greșit doar 8!!! Alături de ei, atacanții Olmo, Oyarzabal și Ferran Torrees au avut procente variind între 72% și 85% pase corecte. Ca să înțelegem cum e cu Tiki-taka asta și de ce fel de fotbaliști ai nevoie că s-o pui în practică.

ADVERTISEMENT

  • 97% a fost procentul paselor corecte oferite de Pedri, cel mai tânăr jucător de pe teren. Adică a jucat 67 de baloane și a pierdut doar două (ambele în prelungiri)

Și Italia are mijlocași uriași, doar că în fața Spaniei, trupa lui Mancini s-a întors la setările din fabrică. I-ar fi fost imposibil să se bată cu aceleași arme. Ca să dăm doar un singur exemplu: Jorginho, care în ”sfertul” cu Belgia n-a greșit nicio pasă dintr-un total de 72 baloane jucate, aseară a jucat fix jumătate (36), iar procentul de reușită a fost de numai 83%. Și el a stat cel mai bine din toată echipa. Pentru că Spania înseamnă tiki-taka cu mingea și un presing înfiorător pentru orice adversar atunci când o pierde. O furtună imediată căreia îi e greu să-i reziști încercând tot un tiki-taka.

ADVERTISEMENT

Olmo, 20 de șuturi niciun gol

Spania n-are însă și atacanți pe măsura mijlocașilor. Iar contra Italiei, când a folosit astfel de titulari, acest impediment s-a văzut și mai abitir la finalizare. Olmo și, în special, Oyarzabal s-au întrecut în ratări. Dar nu-i nicio surpriză dacă e să analizăm datele pe tot turneul.

ADVERTISEMENT

Și încă o statistică elocventă: Tripleta spaniolă Olmo-Oyarzabal-Ferran a expediat 10 șuturi aseară fără să marcheze. Tripleta italiană Insigne-Immobile-Chiesa a tras de numai 3 ori și a marcat o dată!!!

Emerson și Verratti, cei mai buni de pe teren

Dacă Luis Enrique a ales să joace fără atacant veritabil, Roberto Mancini a fost forțat să trimită pe teren o echipă din care a lipsit cel mai bun jucător al ei din acest turneu: fundașul stânga Spinazzola, motorul de pe aripa stângă. Înlocuitorul lui, însă, Emerson Palmieri l-a suplinit cu brio (cât a rezistat, 73 de minute, normal după ce în tot sezonul, la Chelsea, n-a jucat decât vreo 800 de minute). Indexul Instat, 361, îl indică drept cel mai bun jucător de pe teren după colegul său, Verratti (367). Bine, Verratti a fost înfiorător de bun aseară la recuperare. Aveam senzația, la un moment dat, că pișpirelul ăla putea să captureze mai multe baloane decât ar fi fost în stare să producă fabrica Adidas.

  • 21 de tacklinguri a reușit Verrattti la acest Euro, fiind primul în acset top. Următorii trei, Busquets, Lainer și Locatelli au stâns doar câte 14

Când a hotărât să-și trimită atacanții pe teren, Spania a pierdut puțin din posesie (a căzut de la 70% la 65%), dar a izbutit, în fine, să și marcheze. Morata a părut pariul câștigător al lui Luis Enrique. Și a și fost, căci fără el n-ar fi ajuns la penalty-uri. Chiar dacă azi toată lumea îl înjură. Dar de Olmo, care nici de la punctul cu var n-a izbutit să înscrie, nimic, nimic? Semn că, atunci când se crează o percepție, realitatea se deformează groaznic.

  • 3 goluri a marcat Morata la acest turneu final, cele mai multe din tabăra Spaniei

Spre deosebire de Spania, care n-a excelat la acest capitol chiar în perioada ei de maximă înflorire (poate cu excepția Fernando Torres, omul care le-a adus titlul european din 2008), Italia și-a scos mereu la rampă goleadorii: Paolo Rossi (1982), Toto Schilacci (1990), Luca Toni (2006), mari fotbaliști, care, în momente de cumpănă, au marcat decisiv. Astăzi, locul lor pare a fi luat de tânărul Chiesa. Golul lui de aseară, alăturat celui din prelungirile ”optimii” cu Austria, care a deschis drumul ”squadrei” spre piscul competiției, capătă o valoare imensă. Poate chiar istorică.

  • 16 secunde a durat faza contraatacului italian de la golul lui Chiesa. Donnarumma și Jorginho au fost singurii italieni care au atins mingea până la reușita juventinului

Italienii însă marchează și când nu marchează. Reveniți la tipul lor tradițional de a juca, apărare feroce și contraatac rapid, ”azzurrii” au arătat cât de mult prețuiesc defensiva la fiecare raid spaniol detrunat. Imaginile cu molurile de bucurie după fiecare șut respins arată spiritul acestei nații fotbalistice. Cred că pe Chelini nici soția nu l-a pupat mai mult decât a făcut-o Bonucci. Impresionant!

Au învins bătrânii

Loteria penaltyurilor a stabilit prima finalistă de duminică. Italia rămâne la Londra, Spania pleacă acasă. De ce s-a întâmplat așa? O explicație poate veni din plusul de experiență al oamenilor lui Mancini. Spania e frumoasă, dar foarte tânără. Italia e mai versată, iar această diferență esențială pentru marile performanțe am văzut-o în momentele-cheie. Se spune că o formație își atinge apogeul când ajunge la o medie de vârstăcuprinsă între 28 și 29 de ani. Lucru confirmat din plin aseară. Copiii sunt spectaculoși, precum acest fenomenal Pedri (18 ani). Dar marile performanțe le fac tot purisanii.

  • 28,2 ani a fost media de vârstă a titularilor italieni. Primul ”11” al Spaniei a avut o medie de 25,5 ani