Andrei Vochin, nostalgic după Portugalia – Germania 2-4: „Am fost martor la primul gol al lui Ronaldo. Ce tineri eram, măi, Cristinele!”

Ziua de ieri a Europenelor a fost plină de evenimente. Ungaria a încurcat Franța, Germania a renăscut și a strivit Portugalia, Spania n-a izbutit nici în al doilea meci din grupă să bată, chiar dacă joacă pe propriul teren. 50 de mii de oameni înghesuiți, fără măști, dar plini de entuziasm la Budapesta în plină pandemie. Depresivul Morata marcând în sfârșit. ”Necunoscutul” Gosens (pentru cei care nu se uită la fotbal decât la Real și Barcelona) făcând meciul vieții pe Allianz Arena. Nebunul de Fiola răsturnând de bucurie laptopul unei jurnaliste imediat după golul marcat Franței.

ADVERTISEMENT

Un contraatac în 17 secunde

Niciuna dintre aceste întâmplări nu m-a mișcat mai mult decât faza furibundă a lui Cristiano Ronaldo, la primul gol al Portugaliei. Tot ce a făcut omulețul ăsta în cele 17 secunde ale acelui contraatac reprezintă o lecție practică de fotbal predată cu succes și la 36 de ani. A respins ca un fundaș din propriul careu, a alergat în sprint 80 de metri și a marcat din pasa lui Jota cel de-al treilea său gol la acest turneu final. Semn că meseria nu ține cont de numărul anilor.

Cristiano poate să mute câte sticle de Cola își dorește în afara terenului dacă după aceea înnobilează fotbalul cu astfel de opera de artă. Încă una dintr-un lung șir de nestemate cu care ne răsfață de aproape două decenii. Impresionant este că mereu își găsește resorturi interioare pentru a continua să fie cel mai bun. Lupta lui nu e cu adversarii, ci cu el însuși. Cu propriile limite.

După ce, în prima etapă, a depășit recordul lui Platini de goluri marcate la turneele finale, aseară a mai pus o boabă în imensul coș al reușitelor în tricoul echipei naționale. A ajuns la cota 107. Mai are doar 3 și-l depășește pe iranianul Ali Daei, liderul mondial la acest capitol. Iar de aici m-au năpădit amintirile.

ADVERTISEMENT

Drumul spre Porto, via Fatima și Coimbra

Cum ar zice piețarii, într-un fel, eu i-am făcut safteaua. Era în vara lui 2004. Eram acreditat la Europeanul din Portugalia. Locuiam împreună cu colegul Andrei Niculescu în superba ambasadă a României la Lisabona și, o data la două zile, făceam naveta la Porto. 308 kilometri! Cred că și acum aș recunoaște toate benzinăriile și toate ieșirile din acel drum rapid. Spre Fatima, cu minunata ei catedrală catolică și impresionatul loc de pelerinaj. Spre Coimbra, cu universitățile ei renumite, spre Aveiro sau Viseu. Un drum drept, nu departe de malul Atlanticului, care ne arunca direct pe ”Dragao”, uriașul stadion al lui FC Porto, construit chiar la marginea autostrăzii.

Acolo s-a disputat meciul inaugural al acelui turneu final. Și acolo a fost și festivitatea de deschidere, una din care-mi amintesc cum terenul a fost acoperit de sute de pânze albastru-marin, iar printre ele a apărut corabia lui Cristofor Columb în mărime naturală, purtată pe brațe de sute de voluntari. Azi, probabil că ea ar fi fost realizată în 3D.

Startul a fost dat de Portugalia în compania Greciei. Cu Collina la centru. Și fără tânărul Cristiano Ronaldo, lăsat pe bancă de Felipe Scolari, selecționerul de atunci al lusitanilor. Portugalia de atunci era a lui Luis Figo și Nuno Gomes. A lui Couto și Rui Costa. Doar că la pauză grecii conduceau cu 1-0.

ADVERTISEMENT

În Lisabona, înainte de startul Euro 2004, acreditat, alături de o altă legendă: tramvaiul care urcă în Bairo Alto

Înainte de primul gol, o mare gafă

Minutul 46 al acelui joc a consemnat debutul lui Cristiano la un turneu final European. Avea 19 ani, juca de un sezon la Man United, pentru care nu marcase mai mult de 5 goluri. Nu era încă CR7, în cel mai fericit caz, îi puteam spune CR17, că ăsta era numărul care i se repartizase. 7 stătea încă pe spatele lui Figo.

L-a înlocuit pe Simoa Sabrosa. Și, înainte de a începe să scrie istoria pozitivă pentru naționala țării lui, puțină lume își mai amintește că a făcut o mare prostie. Pe la jumătatea reprizei a alergat ca nebunul ca să-l prindă pe Seitaridis, plecat pe contraatac, l-a ajuns în propriul careu, dar l-a faultat, generând penaltyul din care grecii au marcat golul doi!

ADVERTISEMENT

Așa cum îl știm azi, puștiul de atunci nu s-a lăsat doborât. A continuat să joace și să încerce să salvaze Portugalia. N-a izbutit decât să marcheze golul de onoare, undeva prin minutele de prelungire. Cu capul, după un corner al lui Figo. Pentru statisticieni și pentru istorie, ăla avea să fie primul gol al lui Cristiano la un turneu final, dar și primul al său la echipa națională. Primul din acest șir care numără azi 107 reușite!!!

Norocul de a fi contemporan cu zeii

Am fost pe stadion, am scris cronica acelui prim gol al lui Ronaldo și mă simt norocos că viața m-a adus în preajma unui copil devenit legendă. Ce tineri eram, Cristinele, tată! S-au scurs de atunci 17 ani și Cristiano continuă să vrea și, ceea ce e cel mai important, să poată. Iar pe lângă el, noi, martorii istoriei, continuăm să ne luăm zilnic porția de fericire fotbalistică. Și să privim în urmă peste timp, felicitându-ne că am fost contemporani cu asemenea campioni.

ADVERTISEMENT

Da, simt ce vreți să-mi spuneți! Că am îmbătrânit împreună cu el. Aveți dreptate! Dar, vă jur, pe Baratki, pe Di Stefano și pe Garincha nu i-am prins!

2004, împreună cu colegul Andrei Niculescu. În drum spre Europeanul din Portugalia, i-am făcut o vizită lui Belodedici la Valencia, acolo unde locuia și antrena, la Academia de junior a clubului
  • 177 de selecții și 107 goluri are Cristiano Ronaldo pentru reprezentativa de seniori a Portugaliei
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *