Ungaria – Franța 1-1. Lovitură de teatru la Budapesta! Maghiarii amână calificarea campioanei mondiale în optimi

Meciul Ungaria – Franţa are loc sâmbătă, 19 iunie, cu începere de la ora 16:00 în cadrul grupei F a turneului final de la EURO 2020. Este prima partidă din etapa a 2-a din această grupă, care se va încheia sâmbătă seară cu meciul de la Munchen dintre Germania şi Portugalia.

ADVERTISEMENT

Unde se joacă meciul Ungaria – Franţa

Confruntarea Ungaria – Franţa se dispută sâmbătă, 19 iunie, de la ora 16:00, pe stadionul Ferenc Puskas din Budapesta în etapa a 2-a din grupa F de la EURO 2020. În prima rundă Ungaria a rezistat ceva mai bine de 80 de minute, tot acasă, în faţa Portugaliei, după care s-a prăbuşit şi a cedat cu 3-0. Franţa a reuşit un rezultat excepţional, învingând cu 1-0 la Munchen naţionala Germaniei.

Ca şi la meciul cu Portugalia autorităţile de la Budapesta nu vor solicita dovada nici unui test anti-COVID 19 sau a vaccinaării, stadionul urmând a fi ocupat în funcţie de numărul de bilete vândut, putându-se ajunge şi la capacitate maximă.

Cine transmite la TV partida Ungaria – Franţa

Partida Ungaria – Franţa se joacă  sâmbătă, 19 iunie, de la ora 16:00, pe stadionul Ferenc Puskaş din Budapesta ,în etapa a 2-a din grupa F de la EURO 2020 şi este transmisă în direct pe micile ecrane pe postul PRO TV. O mai puteţi viziona şi dacă intraţi pe site-ul FANATIK.RO, în format LIVE VIDEO. 

ADVERTISEMENT

Mare deosebire de regim climateric între România şi Ungaria la acest moment! În timp ce România este sub ape la Budapesta este de-a dreptul arşiţă, sâmbătă, 19 iunie, termometrele urmând a urca până la 33’34 grade. Va fi aşadar caniculă la ora jocului şi aşa va rămâne zile bune în continuare. Va conduce acest meci arbitrul englez Michael Oliver.

Ce jucători importanţi lipsesc din întâlnirea Ungaria – Franţa

Ungaria a căzut în grupa morţii, alături de trei superputeri: Franţa, campioana mondială, Portugalia, campioana europeană şi Germania. Misiune imposibilă, dar ungurii au decis cel puţin să moară frumos şi cu lusitanii au luptat eroic până spre final. Aşa o vor face şi acum, într-un joc în care selecţionerul Marco Rossi îl are absent doar pe mijocaşul Daniel Gazdag, 25 ani, transferat de o lună în Liga americană, la Philadelphia.

Franţa are unul dintre cele mai valoroase şi mai bine echilibrate pe compartimente loturi dintre toate participantele la EURO 2020. Aşa încât absenţa lui Kingsley Coman, pentru probleme personale, nu are vreun efect important, selecţionerul Didier Deschamps având nenumărate variante de prim unsprezece.

ADVERTISEMENT

Demonstraţie de forţă a liniei de mijloc la Munchen

Franţa a pornit la EURO cu un meci extrem de dificil, pe terenul Germaniei. Însă doar pe hârtie a fost un meci greu, pentru că pe teren echipa lui Didier Deschamps a făcut legea mult mai clar decât o arată scorul de 1-0 la final. A avut încă un gol nevalidat pentru ofdaid la Mbappe şi a arătat multă siguranţă,

În special cei doi mijlocaşi centrali, probabil cel mai bun cuplu din lume, Pogba – Kante, a fost imperial, recuperând foarte multe baloane dar şi participând la mai toate acţiunile de atac, din pasa genială a lui Pogba rezultând acţiunea din care Hummels avea să îşi înscrie în proprie poartă.

ADVERTISEMENT

Cote la pariuri pentru Ungaria – Franţa

Bookmakerii îşi pun doar problema la ce diferenţă de scor se va impune Franţa la Budapesta. Cota la victorie a cocoşilor galici este cea mai mică dintr-un meci de până acum la EURO 2020. 1,30 avea Franţa vineri la prânz, dar între timp a scăzut până la 1,25 sau chiar 1,23. Victoria gazdelor, care ar fi o bombă, are valoarea 13,50.

Şapte întâlniri directe există între cele două reprezentative de-a lungul timpului. Până în 1978, la turneul final de CM din Argentina, bilanţul era favorabil Ungariei, cu trei succese şi un egal. Din 1978 ungurii nu au mai câştigat niciodată, în schimb au făcut-o cocoşii tot de trei ori, aşa că bilanţul este egal.

ADVERTISEMENT


CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *