Gabi Tamaș, numit președinte la FC Voluntari. Ce funcție va avea Ioan Andone

La finalul lunii mai, când încă formația ilfoveană nu își asigurase locul și în ediția următoare din Casa Pariurilor Liga 1, fostul internațional lăsa să se înțeleagă că vrea să se retragă.

ADVERTISEMENT

Câteva zile mai târziu, primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, dezvăluia că intenționează să-i propună fundașului să vină în echipa de conducere a clubului.

Gabi Tamaș va fi președinte-jucător la FC Voluntari

După două săptămâni, FC Voluntari a oficializat numirea lui Gabi Tamaș ca președinte al grupării ilfovene, dar a precizat că acesta va continua și ca jucător.

”Conducerea clubului FC Voluntari, formată din membrii Consiliului de Administrație, a decis astăzi numirea lui Gabriel Tamaș în funcția de președinte al clubului. În vârstă de 37 de ani, Gabi Tamaș este unul dintre cei mai experimentați jucători de fotbal din România.

ADVERTISEMENT

Cu 66 meciuri în naționala României și peste 100 de prezențe în trei dintre campionatele de top ale Europei, numirea acestuia în dublă funcție, de președinte-jucător, va reprezenta un atu semnificativ pentru echipa noastră în viitorul sezon”, se arată în comunicatul ilfovenilor.

Ioan Andone se va ocupa de tot sportul din Voluntari

În postarea făcută pe pagina de Facebook, FC Voluntari a menționat faptul că Ioan Andone, cel care a fost până acum președinte, va ocupa funcția de președinte al Consiliului consultativ al sportului la nivelul orașului Voluntari.

”Conducerea clubului va fi astfel formată din trio-ul Gabriel Tamaș – Bogdan Bălănescu – Bogdan Niculaie. Domnul Ioan Andone, o figură emblematică a sportului românesc, va prelua o funcție pe măsura experienței impresionante a domniei sale, cea de președinte al Consiliului consultativ al sportului la nivelul orașului Voluntari.

ADVERTISEMENT

Mult succes, tuturor! Mult succes, Gabi! Suntem ferm convinși că vei aduce performanță în domeniul administrativ, așa cum ai adus și vei mai înregistra pe teren!”, se încheie postarea ilfovenilor.

ADVERTISEMENT

Tamaș se gândea acum 2 luni la națională

Gabriel Tamaș este recunoscut pentru faptul că nu se ascunde atunci când apare în fața camerelor de luat vederi și spune adevărul în față, chiar dacă acest lucru deranjează uneori.

După un meci pierdut cu FC Argeș, el amenința că va sparge un geam, atunci când i s-a reamintit că a mai fost protagonistul unui asemenea gest. Tot atunci, el declara franc că mai are multe de spus în fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT

Decizia lui de a se retrage la vară este una surprinzătoare și prin prisma faptului că în luna martie lăsa să se înțeleagă că ar fi tentat chiar și de o revenire la echipa națională.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *