12 echipe calificate în optimi! Pe cine vor înfrunta Anglia și Croația! Toate calculele după ce s-au încheiat patru grupe la Euro 2020

Cu trei meciuri rămase de disputat în etapa a doua a fazei grupelor de la Euro 2020, cele de astăzi, 19 iunie, doar trei echipe participante sunt sigure de de calificarea în optimile competiţiei.

ADVERTISEMENT

Italia, Olanda şi Belgia au maximum de puncte după două jocuri şi nu au cum să rateze faza eliminatorie. Primele două sunt sigure că vor termina grupe A, respectiv C, pe unul din locurile 1 sau 2, în timp ce Belgia, care acum e lider în grupa B, poate ajunge pe locul al treilea, într-un clasament în trei. Dar, cu 6 puncte, nu are cum să nu fie printre cele mai bune 4 locuri 3, care ajung în optimi.

Grupa A: Italia şi-a asigurat biletele pentru optimi

În grupa A, situaţia este clară pentru Italia, care a câştigat primele două partide, 3-0 cu Turcia şi Elveţia, şi nu mai poate pierde locul secund. În ultima rundă va evolua împotriva Ţării Galilor, iar simultan se joacă Elveţia – Turcia.

Ţara Galilor are 4 puncte şi este, momentan, pe locul secund. 1-1 cu Elveţia şi 2-0 cu Turcia au fost rezultatele care le dau galezilor şanse mari de calificare. Dacă nu pierd cu Italia, termină pe una din primele două poziţii. În cazul, unei înfrângeri, pot ajunge pe 3, dar chiar şi aşa au şanse mari de accede în optimi.

ADVERTISEMENT

Elveţia şi Turcia sunt obligate să câştige în ultimul meci, pentru a mai spera la optimi. Elveţia poate urca pe 2, dar două condiţii trebuie îndeplinite simultan. Prima: Italia să învingă Ţara Galilor. A doua: să aibă un golaveraj mai bun decât al galezilor. Totul se decide în ultima rundă.

Turcia mai păstrează şanse teoretice la locul 3 în grupă, dacă învinge Elveţia. Dar cu un golaveraj 0-5, are nevoie de un scor foarte mare şi de jocul rezultatelor, ca să fie între cele mai bune 4 locuri 3. Sunt deja 3 locuri 3 cu câte 3 puncte, care, momentan, au golaveraj 0 sau 1. Criteriile de departajare pentru echipele care termină pe 3 în grupe pot fi citite mai jos.

Rezultate grupa A

  • Turcia – Italia 0-3
  • Ţara Galilor – Elveţia 1-1
  • Turcia – Ţara Galilor 0-2
  • Italia – Elveţia 3-0

ADVERTISEMENT

Programul şi clasamentul grupei A

  • Duminică, 20 iunie, ora 19:00
  • Italia – Ţara Galilor (Stadionul Olimpico, Roma)
  • Elveţia – Turcia (Stadionul Olimpic, Baku)

ADVERTISEMENT

Grupa B: de pe ce loc merge Belgia în optimi?

Belgia, favorita grupei B, a confirmat în primele două meciuri, 3-0 cu Rusia şi 2-1 cu Danemarca. Are şase puncte şi nu are cum să rateze prezenţa în optimi, pentru că grupele A şi D nu au cum să dea un loc 3 cu un punctaj mai mare sau egal cu al belgienilor. Întrebarea care se pune este „pe ce loc termină Belgia?“. În ultima rundă, joacă împotriva Finlandei şi, dacă nu pierde, Belgia e locul 1. În caz contrar, calculele se complică şi se poate ajunge în situaţia unui clasament în 3, între Belgia, Finlanda şi Rusia, dacă ultima câştigă cu Danemarca.

Rusia e pe 2 cu 3 puncte (1-0 cu Finlanda şi 0-3 cu Belgia). Pentru ruşi, calculele sunt mai complicate. Dacă bat, fac şase puncte şi termină pe 2 (dacă Finlanda nu câştigă cu Belgia sau bate la o diferenţă de minimum 6 goluri) sau pe 3 (dacă Finlanda învinge Belgia la cel mult 5 goluri diferenţă). Oricum, cu 6 puncte, Rusia e sigură de optimi (vezi cazul Belgiei de mai sus). Dacă Rusia – Danemarca se termină X, Belgia trebuie să nu piardă cu Finlanda, pentru ca ruşii să termine pe 2. Dacă Rusia pierde, termină pe 3 sau pe 4, funcţie de scorul cu Danemarca şi de rezultatul Finlandei.

ADVERTISEMENT

Finlanda, deşi e pe 3, e sigură de unul din primele două locuri dacă învinge Belgia. Dacă face egal, ajunge la 4 puncte şi depinde de rezultatul celuilalt meci: termină pe 2 dacă ruşii iau bătaie, sau pe 3 în caz contrar. Dacă pierde, Finlanda nu mai are nicio şansă la locul secund.

Danemarca are o singură şansă: victoria. Iar un eventual succes o poate duce chiar pe locul secund, prima condiţie fiind ca finlandezii să piardă cu Belgia. Danezii urcă pe 2, în cazul în care câştigă cu orice alt scor în afară de 1-0 şi Finlanda pierde cu Belgia. La 1-0 pentru Danemarca, se ia în calcul golaverajul.

Rezultate grupa B

  • Danemarca – Finlanda 0-1
  • Belgia – Rusia 3-0
  • Finlanda – Rusia 0-1
  • Danemarca – Belgia 1-2

ADVERTISEMENT

Programul şi clasamentul grupei B

  • Luni, 21 iunie, ora 22:00
  • Finlanda – Belgia (Arena Gazprom, Sankt Petersburg)
  • Rusia – Danemarca (Stadionul Parken, Copenhaga)

Grupa C: Olanda va termina pe primul loc

În grupa C, Olanda a câştigat cu Ucraina şi Austria şi e sigură de prima poziţie, indiferent de rezultatele din ultima etapă.

Ucraina şi Austria luptă pentru locul secund în meci direct, iar dacă nu pierd, ucrainenii termină pe locul secund.

Macedonia de Nord este eliminată din competiţie, orice s-ar întâmpla, întrucât a pierdut atât cu Austria, cât şi cu Ucraina.

Rezultate grupa C

  • Austria – Macedonia de Nord 3-1
  • Olanda – Ucraina 3-2
  • Ucraina – Macedonia de Nord 2-1
  • Olanda – Austria 2-0

Programul şi clasamentul grupei C

  • Luni, 21 iunie, ora 19:00
  • Ucraina – Austria (Arena Naţională, Bucureşti)
  • Macedonia de Nord – Olanda (Arena Johan Cruijff, Amsterdam)

Grupa D: toate echipele au şanse la primele două locuri

Grupa D, cu Cehia, Anglia, Croaţia şi Scoţia, este una în care toate cele patru naţionale au şanse să prindă unul dintre primele două locuri. Meciurile decisive sunt Cehia – Anglia (ambele cu câte 4 puncte) şi Croaţia – Scoţia (câte un punct).

Cine câştigă între Anglia şi Cehia îşi asigură locul 1, iar în caz de egalitate merg braţ la braţ în optimi, cu cehii pe primul loc, la golaveraj.

Dacă învinge Cehia, Scoţia poate prinde locul secund, peste Anglia, la golaveraj, dacă o bate pe Croaţia. Croaţii nu au nicio şansă să treacă peste englezi, pentru că au pierdut în meci direct.

Dacă Anglia câştigă, situaţia e favorabilă Croaţiei, care poate urca pe 2, cu un succes în faţa Scoţiei. Departajarea între croaţi şi cehi se va face la golaveraj. Scoţia nu poate trece peste Cehia, după 0-2 în jocul direct.

Rezultate grupa D

Programul şi clasamentul grupei D

  • Marţi, 22 iunie, ora 22:00
  • Cehia – Anglia (Stadionul Wembley, Londra)
  • Croaţia – Scoţia (Hampden Park, Glasgow)

Grupa E: Spania – Polonia, decisivul dinaintea ultimei runde

Grupa E are cel mai strâns clasament dintre toate, diferenţa între Suedia, prima clasată, şi Polonia, ultima, fiind de 3 puncte. Suedia, aşadar, e lider şi depinde de propriu rezultat. Dacă nu pierde, e sigură de calificarea în optimi. Atlfel, Polonia o egalează la puncte, dar o depăşeşte în clasament, graţie meciului direct. Danezii depind atunci de rezultatul Slovaciei. În cazul în care Spania – Slovacia se termină egal, se face clasament în trei între slovaci, danezi şi polonezi. Dacă una dintre Spania sau Slovacia câştigă, Danemarca e pe locul 3.

Slovacia, cu 3 puncte din două meciuri, joacă împotriva favoritei grupei, Spania, care are două puncte. Orice rezultat pozitiv o ajută pe Slovacia să termine peste iberici, iar în cazul unei remize se face clasament în trei, dacă bate Polonia pe Danemarca. Altfel, Slovacia se califică în optimi.

Spania are nevoie de victorie. E singura variantă prin care poate ajunge pe unul din primele două locuri. Important pentru iberici e faptul că un succes chiar o urcă în clasament şi o trimite în optimi. În caz de egal, strânge 3 puncte şi depinde de celălalt meci, dacă termină pe 3 sau pe 4.

Polonia e ultima, cu un singur punct. Victoria e singura opţiune, caz în care poate depăşi Suedia, prin meci direct la egalitate de puncte. În această situaţie, depinde de rezultatul de la Spania – Slovacia. Succesul oricăreia dintre cele două o ajută să urce pe 2. În caz de remiză, se face clasament în trei, cu Spania ieşită din calcule.

Rezultate grupa E

  • Polonia – Slovacia 1-2
  • Spania – Suedia 0-0
  • Suedia – Slovacia 1-0
  • Spania – Polonia 1-1

Programul şi clasamentul grupei E

  • Miercuri, 23 iunie, ora 19:00
  • Suedia – Polonia (Arena Gazprom, Sankt Petersburg)
  • Slovacia – Spania (Stadionul La Catuja, Sevilla)

Grupa F: „Grupa morţii“

Etapa a doua a complicat lucrurile în „grupa morţii“. Campioana mondială Franţa a fost ţinută în şah de o Ungarie împinsă de la spate de 60.000 de fani în tribunele Arenei Puskas. S-a terminat 1-1, iar Franţa a ajuns la 4 puncte şi conduce grupa. În ultimul meci, joacă împotriva Portugaliei, reeditarea finalei din 2016. Cine câştigă se califică în optimi, cu precizarea că elevii lui Didier Deschamps au şi varianta remizei.

Germania, după un 0-1 cu Franţa prin autogolul lui Hummels, a reuşit să bată Portugalia lui Cristiano Ronaldo cu 4-2 şi priveşte cu încredere spre ultimul meci, cel împotriva Ungariei. Nemţii au echipa mai bună, iar maghiarii pierd şi sprijinul publicului, pentru că se va juca la Munchen. Toate condiţiile pentru un succes german şi o calificare în optimi. Dacă se termină egal, Germania depinde de celălalt meci, iar dacă pierde rămâne pe 3 dacă pierd lusitanii sau ajung pe 4, dacă portughezii scot cel puţin un punct.

Portugalia se califică dacă învinge. În acest caz e sigură de optimi. Dacă face egal, depinde de celălalt meci al grupei şi e în dezavantaj faţă de Germania. În cazul în care pierde, mai speră doar la locul 3, asta dacă nu învinge Ungaria, situaţie în care ajunge pe 4.

Ungaria se poate califica direct în optimi, de pe locul secund, dacă învinge în Germania, iar Franţa o bate pe Portugalia. Altfel, va termina pe 3, pentru că Portugalia a învins în meci direct, iar Franţa, cel mai probabil, va avea golaveraj superior, în cazul în care pierde cu Portugalia. Totuşi, cu 4 puncte, Ungaria are şanse mare de calificare în optimi, chiar şi de pe poziţia a treia.

Rezultatele grupei F

  • Ungaria – Portugalia 0-3
  • Franţa – Germania 1-0
  • Ungaria – Franţa 1-1
  • Portugalia – Germania 2-4

Programul şi clasamentul grupei E

  • Miercuri, 23 iunie, ora 22:00
  • Germania – Ungaria (Allianz Arena, Munchen)
  • Portugalia – Franţa (Arena Puskas, Budapesta)

Cine se califică în optimile de finală de la EURO 2020

Primele două clasate din fiecare grupă şi cele mai bune patru dintre ocupantele locurilor 3 vor accede în optimi.

La EURO 2020, criteriile de departajare pentru clasamentul ocupantelor locului 3 este următorul:

  • numărul de puncte
  • golaverajul
  • numărul de goluri marcate
  • numărul de victorii
  • cele mai puţin puncte obţinute în clasamentul disciplinar (cartonaşe galbene şi cartonaşe roşii)
  • clasamentul final din preliminariile EURO 2020

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *