Un antrenor italian se numără printre susținătorii lui Mirel Rădoi: ”Nu e o generație excepțională”

Multe nume mari din fotbalul românesc au cerut în ultima vreme demiterea lui Rădoi, care are patru înfrângeri consecutive pe banca ”tricolorilor”.

ADVERTISEMENT

Selecționerul este considerat principalul vinovat pentru faptul că rezultatele nu apar, iat tactica sa ofensivă este tot mai mult pusă la îndoială.

Mirel Rădoi, susținut de antrenorul italian Cristiano Bergodi

În ciuda numeroaselor critici, sunt și oameni care sunt de partea lui Mirel Rădoi, iar ultimul care și-a arătat susținerea selecționerului este antrenorul italian Cristiano Bergodi, care în România a pregătit echipele FC Naţional, CFR Cluj, Rapid București, Poli Iași, FCSB, ASA Târgu Mureș, FC Voluntari și Universitatea Craiova.

”E o perioadă grea, nu e o generație excepțională, ca jucători. Dar eu am încredere în Rădoi, chiar dacă el trebuie să schimbe ceva neapărat, zic eu. E un antrenor tânăr. E mai mult un antrenor de club, la națională nu e ușor.

ADVERTISEMENT

România a avut și rezultate cu Pițurcă, cu Iordănescu, e greu să schimbi mentalitatea jucătorilor. Dacă nu a ajuns la Campionatul European, probabil nu a meritat. Eu cred că poate face treabă în anul următor”, a declarat Bergodi la emisiunea Digi Sport Special.

Cristiano Bergodi, sfaturi pentru selecționerul Mirel Rădoi

Deși este de partea lui Mirel Rădoi și crede că acest va ajunge un antrenor mare, italianul este de părere că a ajuns mult prea devreme pe banca tehnică a echipei naționale a României.

”Un antrenor tânăr trebuie să înțeleagă, să respecte și mentalitatea poporului român. E frumos că el vrea să joace ofensiv, și mie îmi place, dar trebuie să vadă ce caracteristici au jucătorii, nu e ușor să implementezi un stil ofensiv așa cum vrea el.

ADVERTISEMENT

Sigur va fi un antrenor foarte, foarte bun. E diferență mare între U21 și echipa mare, e mai multă presiune. Nu e ușor! Probabil a devenit prea devreme antrenor la echipa mare, dar poate deveni un antrenor mare”, este de părere Cristiano Bergodi.

Va fi demis Mirel Rădoi în toamnă?

Cu o vastă experiență în străinătate, dar și pe banca naționalei României, Ladislau Boloni a analizat mandatul de selecționer al lui Mirel Rădoi și crede că marea problemă a acestuia o reprezintă lipsa rezultatelor.

ADVERTISEMENT

Situația selecționerului la echipa națională a României este din ce în ce mai complicată, iar fostul internațional Gabi Balint crede că acesta va fi demis în septembrie dacă rezultatele vor fi în continuare nesatisfăcătoare.

Imediat după eșecul în fața Angliei, Mirel Rădoi s-a luat de jurnaliștii care îl critică pentru lipsa de rezultate. Supărat că a fost chestionat de ce l-a schimbat de Deian Sorescu, selecționerul i-a întrebat pe ziariști dacă puneau asemenea întrebări și pe vremea lui Victor Pițurcă sau a lui Anghel Iordănescu.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *