Marius Șumudică taie în carne vie! Vinicius a plecat de la CFR Cluj. Încă patru jucători au fost puși pe liber

Potrivit unui comunicat publicat pe rețelele de socializare, trei jucători din lotul campioanei CFR Cluj nu mai intră în vederile antrenorului Marius Șumudică pentru noul sezon. Este vorba despre Syam Ben Youssef, Luís Aurélio și William Soares, toți cu profil defensiv și în vârstă de 32 de ani.

ADVERTISEMENT

La capitolul achiziții, au fost prezentați oficial marocano – belgianul Anas Tahiri (Waalwijk, Olanda), mijlocaşul argentinian Jonathan Rodriguez (FC Botoşani), fundaşul algerian Rachid Bouhenna (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe), mijlocaşul Denis Alex Rusu (Şoimii Lipova) și atacantul Daniel Paraschiv (Viitorul Pandurii).

De asemenea, se încearcă readucerea a doi dintre oamenii importanți în economia titlului câștigat în stagiunea precedentă. Dacă Arlauskis este liber de contract și nu ar spune nu unei propuneri din partea conducerii, Mihai Bordeianu s-a întors în Arabia Saudită, la Al Qadisiyah, așa că trebuie să rezilieze contractul pentru a semna din nou cu ardelenii.

Marius Șumudică a renunțat la trei jucători din lotul CFR-ului

Mulțumim, Syam Ben Youssef, Luís Aurélio și William Soares! Clubul CFR 1907 Cluj anunță despărțirea de fundașul Syam Ben Youssef, respectiv mijlocașii Luís Aurélio și William Soares.

ADVERTISEMENT

Sosit la echipa noastră în noiembrie 2020, Benny s-a dovedit a fi de fiecare dată o opțiune de încredere în defensivă, cucerind un titlu de campion și o Supercupă a României cu CFR.

Experiența lui Aurélio și-a spus cuvântul ori de câte ori s-a apelat la serviciile sale, iar palmaresul său s-a îmbogățit cu cele două campionate și o Supercupă cucerite în alb-vișiniu.

Cu venirea sa, în octombrie 2020, Soares a adus un „suflu” brazilian în linia mediană CFR-istă, prestațiile sale fiind încununate cu o medalie de campion, dar și o Supercupă a României. Le mulțumim pe această cale tuturor și le dorim multă baftă în carieră!”, se arată în comunicatul publicat pe pagina de Facebook a campioanei.

ADVERTISEMENT

Cotat la 500.000 de euro, Ben Youssef a evoluat doar în 8 partide în sezonul trecut, pe postul de fundaș central, în timp ce brazilianul William Soares (400.000 de euro) a fost folosit de 18 ori în centrul defensivei clujene.

ADVERTISEMENT

Cât despre portughezul Luis Aurelio, care evoluează tot pe postul de mijlocaș central, acesta a fost transferat de la Gaz Metan, în 2019, a bifat 13 meciuri în stagiunea precedentă și are o cotă de piață de 300.000 de euro.

Victorie categorică în primul amical al verii. Cum s-au descurcat noile achiziții

În altă ordine de idei, cantonamentul din Austria a început cum nu se putea mai bine pentru clujeni. Sub comanda lui Marius Șumudică, aceștia au învins-o categoric, scor 4-0, pe  FC Wels, echipă austriacă din ligile inferioare. Golurile au fost marcate de Cestor, Deac și Petrila, cu o dublă. Acesta din urmă a revenit în lotul campioanei după ce i-a expirat împrumutul la Sepsi Sfântu Gheorghe.

ADVERTISEMENT

Este o perioadă de acumulare, trebuie să ne punem la punct din punct de vedere fizic, suferim când luăm deciziile, nu suntem proaspeţi. Important este că nu ne-am accidentat, că am făcut un antrenament bun, am început să avem adversitate, să avem jocuri.

Importantă este şi victoria, indiferent cu cine joci este important să câştigi, pentru că victoriile aduc victorii. Foarte mulţi suporteri, foarte mulţi români care iubeau echipa. Am rămas impresionat că erau îmbrăcaţi în tricourile CFR-ului. Este important că la mii de kilometri echipa este susţinută de fani”, a concluzionat antrenorul Marius Șumudică.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *