Ucraina – Macedonia de Nord, al doilea meci pe Arena Națională. Suporterii și-au dat întâlnire în Centrul Vechi

Întâlnirea din Grupa C este programată joi, de la ora 16:00, și va fi arbitrată de argentinianul Fernando Andres Rapallini.

ADVERTISEMENT

Pentru a veni în sprijinul suporterilor care și-au achiziționat bilete pentru cele patru partide de pe Arena Națională, FRF a făcut publice regulile ce guvernează accesul pe cel mai mare stadion al țării.

Arena Națională, gazda partidei Ucraina – Macedonia de Nord

Chiar dacă nu suscită un  interes crescut în rândul fanilor din țara noastră, întâlnirea Ucraina – Mecedonia de Nord este una cu o miză uriașă pentru ambele formații, care vin după înfrângeri în prima etapă.

Elevii lui Andriy Shevchenko au cedat la Amsterdam în fața Olandei, scor 2-3, într-una dintrecele mai fumoase partide de până acum de la turneul final. După o primă repriză fără goluri, batavii au punctat în startul părții secunde de două ori.

ADVERTISEMENT

Ucraina a replicat și în patru minute a restabilit egalitatea spre stupoarea fanilor prezenți în tribune. Însă, ucrainenii au scăpat printre degete un punct uriaș, puștiul Denzel Dumfries aducând victoria Olandei cu cinci minute înainte de final.

Meci de totul sau nimic la București

Macedonenii au jucat primul meci din istoria lor la un turneu final chiar pe Arena Națională, dar au fost învinși de mai experimentata formației a Austriei, scor 3-1. Elevii lui Igor Angelovski au avut o răbufnire de orgoliu în prima repriză, când au egalat prin veteranul Pandev, dar lipsa de experiență la nivel înalt i-a costat în cele din urmă.

Ținând cont de faptul că au deja câte o înfrângere la activ, cele două reprezentative nu își mai permit niciun pas greșit dacă vor să ajungă în fazele eliminatorii. Dacă macedonenii nu au prea multe speranțe, pentru Ucraina o eliminare din faza grupelor ar fi un eșec.

ADVERTISEMENT

Dacă la primul joc de la București, suporterii Macedoniei de Nord au făcut legea, austriecii fiind destul de puțini, este de așteptat ca lucrurile să fie mult mai echilibrate în ceea ce privește duelul cu Ucraina, care are graniță cu țara noastră.

Scandal la primul meci pe Arena Națională

Prima întâlnire din istorie jucată în România la un turneul final a adus și un scandal cu iz balcanic. Politicieni de la cele mai importante partide din Parlament, șeful DNA și apropiații lui Răzvan Burleanu din FRF au ocupat cele mai bune locuri, în timp ce foștii mari internaționali, printre care Gică Hagi, Gică Popescu sau Dorinel Munteanu au stat la tribuna a doua.

ADVERTISEMENT

Fostul șef al LPF, Dumitru Dragomir, consideră că foștii mari fotbaliști au fost umiliți și spune că de împărțirea invitațiilor s-a ocupat Vasile Dîncu, considerat protectorul actualului președinte de la Casa Fotbalului.

După ce scandalul a luat amploare, FRF a dat un comunicat prin care a anunţat că a reuşit mărirea cotei de locuri disponibile pentru reprezentanţii României la tribuna oficială a Arenei Naţionale, la meciurile următoarele partide de la Campionatul European, iar foștii internaționali vor putea sta la VIP.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *