Târgurile vor fi deschise de la 1 iulie. Anunţul premierului Florin Cîțu

Premierul a făcut un anunț referitor la deschiderea târgurilor, începând cu data de 1 iulie, ca parte a noilor măsuri de relaxare care vor fi luate în țara noastră de la această dată.

ADVERTISEMENT

Noi măsuri de relaxare. Se deschis târgurile și talciocurile

Într-o vizită la Alba Iulia, premierul a vorbit despre noile măsuri de relaxare, iar târgurile sunt vizate de acestea. Astfel, atât acestea, câr și talciocurile își vor putea relua activitatea începând cu data de 1 iulie.

„Cred că săptămâna viitoare vom relaxa condiţiile pentru târguri. Ştiu că este acest interes pentru târguri, talciocuri, şi condiţiile vor fi relaxate de la 1 iulie. Se vor putea redeschide”, a afirmat Florin Cîţu.

„Alte măsuri pentru revenirea la normalitate vom avea la 1 iulie, respectiv, 1 august”, anunța premierul, după primul set de măsuri de relaxare din țara noastră.

ADVERTISEMENT

Atunci, autoritățile au declarat că măsurile de relaxare vor fi luate în etape, următoarea dintre acestea urmând să fie de la 1 iulie, iar cea de-a treia de la 1 august 2021.

Premierul, declarații despre valul patru de coronavirus

Tot joi, premierul a vorbit și despre posibilitatea apariției unui val patru, dar și despre necesitatea de a ne vaccina. Astfel, el a explicat că există doze necesare pentru a se vaccina oricine.

Mai mult, el a spus că această discuție nici nu ar trebui să existe, pentru că ar trebui să ne concentrăm pe vaccinare, și nu pe posibilitatea de a exista un nou val de infectări cu COVID-19.

ADVERTISEMENT

„Tot aud prin spațiul public discuții despre valul patru. N-ar trebui să avem aceste discuții! În România, astăzi, avem dozele de vaccin necesare să se vaccineze toată lumea.

Nu ar trebui să existe această discuție despre valul patru în România. Vrem să ne vaccinăm, nu este obligatoriu, dar dacă ne vaccinăm nu mai avem valul patru.

ADVERTISEMENT

Acest val patru există doar dacă noi nu vrem (n.redsă ne vaccinăm)”, a mai spus Florin Cîțu.

Totuși, Valeriu Gheorghiță spunea că valul al patrulea de infectări este iminent. Acesta a specificat că varianta indiană a COVID-19, denumită Delta, va fi cea care va face ravagii.

ADVERTISEMENT

Astfel, ar trebuie să ne așteptăm la o nouă explozie de infectări de la toamnă, a avertizat şeful Campaniei de Vaccinare din România.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *