Francisc Horvath, primul medaliat olimpic al României la lupte! Sportivul a urcat pe podium la Melbourne

Episodul 83 din seria “Olimpicii României” îl are ca protagonist pe Francisc Horvath, primul medaliat olimpic al României în probele de lupte. El a reușit să obțină cea mai bună performanță a carierei la Melbourne, în 1956.

ADVERTISEMENT

Luptele libere și greco-romane sunt printre cele mai vechi discipline sportive, fiind descoperite picturi rupestre cu luptători datând din anii 3000 înainte de Hristos. În programul olimpic, luptele au apărut prima dată în 1904.

Francisc Horvath, primul medaliat olimpic al României la lupte!

Iar din 1920 până în prezent, nu au lipsit din programul olimpic. Începând cu anul 2004, la Atena, au fost incluse și întrecerile feminine de lupte. România a obținut 34 de medalii de-a lungul timpului în această disciplină, la Jocurile Olimpice.

Prima medalie olimpică din istoria României la lupte a fost obținută de Francisc Horvath, la Jocurile Olimpice de la Melbourne, din 1956. El a luptat la categoria 57 de kilograme lupte greco-romane și la capătul a 5 runde, a reușit să urce pe podiumul olimpic.

ADVERTISEMENT

L-a învins pe cel care avea să devină campion olimpic în prima rundă!

În prima rundă, Francisc Horvath l-a învins chiar pe cel care avea să devină campion olimpic, Konstantin Vyrupayev din URSS.

Au urmat apoi victorii cu Joe Sweeney din Australia, Reijo Nykänen din Finlanda și Fred Kämmerer din Germania.

În semifinale, Francisc Horvath a pierdut în fața suedezului Edvin Vesterby. Deși a fost învins în prima rundă de Horvath, Vyrupayev a reușit să ajungă în fazele finale și să îl învingă fără drept de apel în finală pe Vesterby.

ADVERTISEMENT

România, 34 de medalii olimpice la lupte!

Avea să fie prima dintre cele 34 de medalii obținute de România la disciplina lupte. De-a lungul anilor, țara noastră a dat 7 campioni olimpici la această disciplină: Dumitru Pârvulescu, Gheorghe Berceanu, Nicolae Martinescu, Ștefan Rusu, Ion Draica, Vasile Andrei și Vasile Pușcașu.

Ultima medalie din disciplina lupte la Jocurile Olimpice a fost adusă de Albert Saritov. Sportivul naturalizat a câștigat o medalie de bronz la Rio de Janeiro. El va participa și la JO de la Tokyo, reușind calificarea.

ADVERTISEMENT

Horvath a ajuns la venerabila vârstă de 92 de ani!

Francisc Horvath a dominat pentru o perioadă luptele greco-romane pe plan intern, la categoria 57 de kilograme. El a câștigat 8 titluri naționale și a mai obținut o medalie de bronz la Cupa Mondială din 1956, de la Istanbul.

Sportivul născut în Lugoj pe data de 19 octombrie 1928 trăiește și azi, ajungând la venerabila vârstă de 92 de ani.

ADVERTISEMENT

Francisc Horvath, primul medaliat olimpic al României la lupte! Sportivul a urcat pe podium la Melbourne
Francisc Horvath, primul medaliat olimpic al României la lupte! Sportivul a urcat pe podium la Melbourne
  • 92 de ani are Francisc Horvath
  • 34 de medalii olimpice a obținut România la lupte
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *