Dan Alexa a demisionat de la ASU Poli Timișoara: ”Plec pentru că sunt foarte legat sentimental”

Tehnicianul a mai vrut să plece și la mijlocul lunii aprilie, după un eșec cu CS Mioveni, dar atunci conducerea clubului bănățean nu a fost de acord cu decizia sa.

ADVERTISEMENT

Timișorenii au prins in extremis locul în play-off-ul din Liga 2, dar în finala pentru promovare au avut evoluții modeste și au încheiat pe ultima poziție.

De ce a demisionmat Dan Alexa de la ASU Poli Timișoara

Nemulțumit de ratarea promovării în Liga 1, antrenorul Dan Alexa a decis să demisioneze de la ASU Poli Timișoara și a făcut acest lucru într-o conferință de presă, chiar dacă fanii și-au dorit ca el să rămână și în sezonul viitor.

”Îmi doresc ca Poli să continue, să crească nivelul sezonul acesta. Am hotărât să plec pentru să sunt foarte implicat sentimental şi era greu să reuşesc în perioada asta. E un moment în care Poli trebuie să crească, am mare încredere în toţi oamenii care sunt aici

ADVERTISEMENT

Sunt oameni care o fac voluntar, Poli are nevoie de sprijin. Şi aici vreau să trag un semnal de alarmă: poate prin plecarea mea, Dominic Fritz (n.r. – primarul Timişoarei), căci am înţeles că l-au deranjat foarte mult acele declaraţii, se va apropia mai mult de Poli”, a declarat Alexa, conform site-ului oficial al clubului.

Tehnicianul își asumă ratarea promovării

”Îmi doresc ca oficialităţile să realizeze că Poli nu e interesantă doar în campanie electorală, Poli e interesantă pentru toată lumea din această zonă. Este un brand şi e greu fără ei. Reprezentanţii fanilor au dus-o ani de zile, practic Poli există în momentul de faţă şi în mare parte datorită lor.

Tot ce am făcut am făcut din dragoste, ştiam unde vin, voiam să facem ceva istoric. Dar nu a fost să fie. E regretul meu. Ratarea promovării mi-o asum, chiar dacă au fost condiţii proaste, cred că în unele momente se putea mai mult.

ADVERTISEMENT

Dar cred că a fost un an cu bune, cu rele. Un an foarte foarte încărcat de trăiri. A fost anul care mie mi-a arătat şi o altă latură a mea. De asta am şi hotărât să plec, pentru că sunt foarte legat sentimental, e greu să reuşesc în asemenea condiţii. Asta a fost decizia mea”, a mai spus tehnicianul.

Alexa cere mai multă implicare la club

”Le mulţumesc încă o dată, chiar îi iubesc pe oamenii aceştia şi le doresc mult succes. Era posibilitatea să rămân în cadrul clubului ca manager, au fost acele discuţii, mă tenta să rămân, dar meseria mea e să antrenez.

ADVERTISEMENT

Am zis din prima zi în care am venit aici, sunt manager pentru o perioadă pentru că meseria mea este cea de antrenor. Îmi doresc foarte mult cândva să revin aici: Aici e casa mea! Tot timpul o să mă întorc.

Eu îmi doresc ca Poli să renască, să ajungă în prima ligă pentru că ar fi minunat. Şi asta nu se poate cu doar câţiva oameni. Trebuie mai multă lume să se implice faptic, nu doar prin vorbe. Asta e o mare problemă, sper să se rezolve”, a încheiat Dan Alexa.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *