Creşte pensia minimă, dar pensionarii vor fi verificați de stat înainte de a o primi. Ce prevede PNRR

Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) arată că în țara noastră va exista o pensie minimă obligatorie mai mare, care va fi calculată în funcție de salariul minim.

ADVERTISEMENT

Pensie minimă garantată, raportată la salariul brut

Așadar, PNNR stabilește că va crește valoarea pensiei minime garantate de stat, dar, deocamdată, nu se știe cu cât anume, pentru că documentul nu precizează și acest lucru.

În acest moment, pensia minimă obligatorie este de 800 de lei, dar se pare că aceasta va crește în viitor. Totuși, nu se știe exact nici când și nici cu ce sumă. În țara noastră sunt cel puțin 900.000 de pensionari în această situație.

Ce se știe cu certitudine este că pensionarii vor trebui să dovedească faptul că merită să primească acești bani. PNRR stipulează faptul că acordarea acesteia va fi condiționată de „testarea mijloacelor de trai” ale pensionarilor.

ADVERTISEMENT

„Noul sistem de pensii va prevedea plata unei pensii minime, a cărei valoare va fi raportată la salariul minim brut pe economie, pentru persoanele cu stagiu minim de cotizare satisfăcut.

Parametrii concreți ai pensiei minime vor fi definitivați în faza elaborării propunerii de politică publică, având în vedere sustenabilitatea financiară a sistemului și nevoia menținerii pensionarilor peste pragul de sărăcie.

Acordarea pensiei minime va fi condiționată de testarea mijloacelor de trai ale persoanei singure sau familiei”, se arată în PNRR.

ADVERTISEMENT

Ce alte modificări vor suferi pensiile, conform PNRR

Pensiile sunt vizate de mai multe schimbări în PNNR, aceasta privind creșterea pensiei minime nefiind singura. Astfel, ce se mai dorește referitor la pensii?

PNRR mai arată și faptul că angajații care doresc acest lucru vor putea să muncească chiar și după vârsta de 65 de ani. Astfel, ei vor putea să fie încadrați în câmpul muncii, dacă o fac voluntar, căci acest aspect nu are un caracter obligatoriu.

ADVERTISEMENT

În același document se vorbește despre creșterea tuturor pensiilor mici, pentru ca toți pensionarii să aibă un trai decent. Va există și o nouă formulă de calcul pentru pensii.

Aceasta nu va fi mai în funcție de anul nașterii, ci conform unui sistem de puncte, care arată cu cât a contribuit, de fapt, persoana în cauză și cât trebuie să primească de la stat.

ADVERTISEMENT

Sunt modificări și în ceea ce privește persoanele care pot ieși mai devreme la pensie.

„În noul act normativ, se are în vedere modificarea categoriei de pensie anticipată, iar persoanele care au realizat cel puțin 8 ani peste stagiul complet de cotizare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard, cu cel mult 5 ani”, mai arată PNRR.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *