Franța e peste Italia la clasamentul final de la Euro 2020! Campioana mondială, traseu infernal

În meciul de deschidere al turneului final, ”squadra azzurra” a învins categoric Turcia, scor 3-0, iar specialiștii au numit-o imediat marea favorită la câștigarea trofeului.

ADVERTISEMENT

Franța a câștigat primul mare șoc de la Euro 2020 în fața Germaniei, scor 1-0, și a arătat că este aceeași formație senzațională care în urmă cu trei ani cucerea titlul mondial.

De ce e Franța favorită în fața Italiei la Euro 2020

Deși startul Italiei a fost unul fulminant, iar jocul prestat de trupa lui Roberto Mancini a încântat mai mult ca niciodată, Franța este în continuare o forță și o candidată serioasă la câștigarea Euro 2020.

Într-un duel direct între cele două formații, naționala ”cocoșului galic” este favorită să termine pe un loc mai bun decât ”squadra azzurra” la finalul Campionatului European. Unibet oferă o cotă de 1,75 Franței și una de 2,00 Italiei.

ADVERTISEMENT

Este clar că italienii au arătat un potențial fantastic în primul meci din grupă, deoarece diferența față de campioana mondială nu este mare și asta în condițiile în care formația lui Mancini a absentat la CM 2018.

Franța trage tare pentru locul 1 în Grupa F

Plasată în ”grupa morții” alături de campioana europeană en-titre Portugalia și de multipla campioană mondială și europeană Germania, Franța pare cumva obligată să termine pe primul loc pentru a evita apoi un traseu extrem de dificil în fazele eliminatorii.

În cazul în care Franța și Italia își câștigă grupele din care fac parte, ele se pot întâlni în faza semifinalelor. Cum ”squadra azzurra” are șanse minime să rateze locul 1, mai este de văzut ce va face trupa lui Didier Deschamps.

ADVERTISEMENT

În cazul în care naționala ”cocoșului galic” termină pe poziția secundă nu va mai putea întâlni Italia decât în finală, dar va avea un traseu infernal. În această variantă, francezii vor da în optimi de câștigătoarea Grupei D (cel mai probabil Anglia), în sferturi îi așteaptă un posibil duel cu Spania, pentru ca în semifinale să întâlnească în propoții mari reprezentativa Olandei.

Italia, program infernal din sferturi

Câștigarea Grupei F i-ar aduce puțină liniște lui Deschamps, care până la o posibilă semifinală cu Italia ar avea de pregătit meciuri mai ușoare, cel puțin pe hârtie: locul 3 din grupele A, B sau C în optimi, și învingătoarea întâlnirii dintre ocupantele locurilor doi din grupele D și E.

ADVERTISEMENT

Însă nici Italia nu avea un traseu prea ușor, chiar și dacă va câștiga Grupa A. După o optime mai lejeră cu ocupanta locului 2 din Grupa C, peninsularii vor da în sferturi de câștigătoarea Grupei B, care cel mai probabil va fi puternica reprezentativă a Belgiei.

Dacă printr-un ghionion fantastica ratează locul 1 și încheie pe poziția secundă, echipa lui Mancini va juca în optimi cu locul 2 din Grupa B, iar în sferturi ar întâlni cel mai probabil Olanda, din postura de câștigătoare în Grupa C.

ADVERTISEMENT


CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *