Când a fost infectată, de fapt, prima persoană cu coronavirus în SUA. “Acest studiu ne arată cum a început pandemia”

Institutele Naționale de Sănătate (NIH) din Statele Unite au descoperit că în SUA coronavirusul a fost prezent încă din decembrie 2019 în cel puțin cinci state. Primul caz confirmat și raportat oficial a fost în ianuarie 2020.

ADVERTISEMENT

Pentru studiul făcut de NIH au fost analizate 24.000 de probe de sânge prelevate de la voluntari din țara în perioada 2 ianuarie – 18 martie 2020. Concluziile au fost publicate în revista Clinical Infectious Diseases.

Când a fost infectată, de fapt, prima persoană cu coronavirus în SUA

Institutele Naționale de Sănătate (NIH) din Statele Unite a publicat recent un studiu într-o revistă de specialitate. Potrivit acestuia au fost persoane infectate cu coronavirus încă din anul 2019. Primul caz oficial a fost însă raportat în ianuarie 2020.

La studiu au participat 24.000 de voluntari din toate statele, care au donat sânge. Oamenii de știință spun că au fost detectați astfel, anticorpi împotriva virusului SARS-CoV-2 la nouă persoane.

ADVERTISEMENT

Anticorpii găsiți prin testele (IgG), apar la persoane abia la două săptămâni după infectare.

Din ce state au fost primele persoane care au avut COVID-19

Pentru ca rezultatul să nu fie fals s-au făcut două teste serologice diferite. Subiecții aleși nu au fost din marile orașe din SUA, precum Seattle sau New York, considerate puncte cheie de intrare a virusului în SUA.

Voluntarii care au participat la acest studiu și prezentau anticorpi erau din Illinois, Massachusetts, Mississippi, Pennsylvania și Wisconsin. Prelevarea sângelui a avut loc pe 7 și 8 ianuarie 2020. De aici reiese clar că aceștia fuseseră bolnavi în decembrie 2019.

ADVERTISEMENT

“Acest studiu ne permite să descoperim mai multe informații despre cum a început pandemia de coronavirus în Statele Unite”, a spus unul dintre autorii studiului, Josh Denny.

“Testele anticorpilor ne permit să înțelegem mai bine răspândirea SARS-CoV-2 în Statele Unite în primele zile ale pandemiei în țară, când testarea era limitată”, a declarat și Keri Althoff, profesor de epidemiologie la Universitatea Johns Hopkins,   autorul principal al studiului.

ADVERTISEMENT

Centrele pentru prevenirea și controlul bolilor (CDC) au ajuns la aceeași concluzie în luna noiembrie a anului trecut.

În Statele Unite de la începutul pandemiei au fost confirmate peste 33,3 milioane de cazuri de COVID, iar peste 597.300 mii de persoane au murit. până acum aproximativ 300 de milioane de americani s-au vaccinat.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *