Ronaldinho s-a apucat de muzică. Prima piesă lansată alături de noua lui trupă. Video

După retragerea din fotbal și pașapoartele false care l-au ținut, timp de o lună, în arestul poliției din Asuncion, Paraguay, Ronaldinho a decis să revină în lumina reflectoarelor. Și nu oricum, ci din postura de cântăreț.

ADVERTISEMENT

Da, ați auzit foarte bine. Alături de câțiva prieteni, „Dințosul” a pus bazele formației „Tropa do Bruxo”, iar acum aveți ocazia să ascultați prima lor piesă. Denumită sugestiv „O Segredo do Feijao”, aceasta readuce în prim-plan ritmul clasic de samba, specific sud-americanilor.

De-a lungul carierei, starul brazilian a evoluat atât în țara natală, la Gremio Porto Alegre sau Fluminense, cât și pentru Barcelona, cu care a cucerit trofeul Ligii Campionilor, două titluri şi două Supercupe ale Spaniei, marcând 94 de goluri.

Ronaldinho își încearcă norocul în industria muzicală. A fost lansată prima piesă

O samba bună nu are secrete. Tocmai am publicat videoclipul ”O Segredo do Feijão”, piesă scrisă de mine. În acest proiect mi-au fost alături  Ederson Melão, Leleo Do Banjo, Alex Nunes, dar și marele artist Xande de Pilares. Sper să vă placă”, este mesajul prin care Ronaldinho își anunță debutul în lumea mzicii.

ADVERTISEMENT

Noua piesă poate fi ascultată atât pe Youtube cât și pe Spotify. Videoclipul ne demonstrează că, în ciuda problemelor cu legea, fosta vedetă a Barcelonei nu și-a pierdut zâmbetul care l-a făcut celebru.

Scrisoarea emoționantă pe care le-a transmis-o fanilor în momentul retragerii din fotbal

Considerându-se „prea bătrân” pentru fotbal, Ronaldinho le-a transmis fanilor din întreaga lume o scrisoare prin care și-a anunțat oficial retragerea. Se întâmpla în ianuarie 2018, la aproape trei ani de când își încheiase conturile cu Fluminense, ultima echipă din carieră.

Mulțumesc, Dumnezeule, pentru viața pe care mi-ai dat-o, pentru familie, prieteni și întreaga mea carieră! După aproape trei decenii dedicate fotbalului, îmi iau adio de la cel mai mare vis al meu, vis devenit realitate! Am făcut ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la nivel profesional timp de 20 de ani, iar 10 ani m-am pregătit pentru asta.

ADVERTISEMENT

Am trăit intens acest vis de copil în fiecare moment, în fiecare călătorie, victorie, înfrângere, imn național, drum pe tunel, vestiar, intrarea în teren, în ghetele de fotbal pe care le-am folosit, mingile bune și mai puțin bune, trofeele pe care le-am câștigat, vedetele alături de care am jucat, de cei pe care i-am admirat!

Oricum, totul a fost uimitor! Tatăl meu și familia mea m-au ajutat foarte mult să ajung aici, a fost un efort de echipă. Am ajuns la sfârșitul primei etape cu o poveste frumoasă de spus …

ADVERTISEMENT

Mă cunoașteți și știți bine că sunt timid și nu am obiceiul să vorbesc mult, dar trebuie să mulțumesc din inimă, dintr-un suflet curat, pentru că am făcut ceea ce mi-a plăcut. Nu am reușit fără ajutorul tuturor antrenorilor, cluburi de fotbal, oficiali, șoferi, staff, arbitrii și jurnaliști.

Vă mulțumesc, am construit această poveste împreună, fără voi nimic nu ar fi fost posibil… În cele din urmă, totul a fost incredibil. Vă îmbrăţişez pe toţi, sunt foarte fericit pentru că am reuşit să fac din acest sport viaţa mea”, a scris „Dințosul”.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *