Alexandru Mățan trăiește ”visul american”. ”Asta m-a șocat”

Fotbalistul de 21 de ani a fost transferat la începutul lunii martie la campioana din MLS, Columbus Crew, iar FANATIK a dezvăluit în exclusivitate numele formației cu care negocia Gică Hagi mutarea internaționalului de tineret, încă din 22 februarie.

ADVERTISEMENT

Aflat în cantonamentul echipei naționale, în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo, fotbalistul a vorbit despre viața din america și despre cum a fost ”adoptat” de noii săi coechipieri.

Detaliile fac diferența

Alexandru Mățan nu se simte străin printre americani. Fotbalistul a ajuns în curtea Academiei de Fotbal ”Gheorghe Hagi” încă de la 10 ani și spune că este obișnuit să trăiască departe de familie.

Internaționalul de tineret a mărturisit că s-a adapta extrem de ușor la noua sa echipă și la stilul de viață de peste ocean. Câteva detalii l-au ajutat să se integreze repede la Columbus Crew.

ADVERTISEMENT

”N-a fost un impact dur, fiindcă eu sunt plecat de la 10 ani de acasă, departe de părinții mei. M-am obișnuit să fiu singur. În America, absolut toată lumea m-a primit foarte bine, de la antrenori la coechipieri și oamenii de pe stradă.

Nu am fost șocat de trecerea asta. În viața de zi cu zi, toată lumea a fost foarte caldă, oameni primitori, și aici nu mă refer la cei de la club, ci la cei care nu mă cunoșteau. 

Asta m-a șocat. Oamenii se bagă în seamă cu tine, chit că-ți zic: ’Wow, ce vreme frumoasă!’. Detalii astea pentru mine contează”, a povestit Mățan, pentru Gazeta Sporturilor.

ADVERTISEMENT

Cum i-a impresionat Mățan pe americani

Mijlocașul echipei olimpice a României a povestit și cum i-a convins pe americani să-l transfere. Fotbalistul spune că a fost monitorizat luni de zile, iar antrenorii au solicitat inclusiv filmări cu acesta de când era copil.

”Soccer-ul (fotbalul european este numit în America soccer – n.r.) la ei e foarte dezvoltat, iar eu îl văd ca o rampă de lansare. Americanii m-au monitorizat intens, 4-5 luni s-a discutat afacerea.

ADVERTISEMENT

I-au cerut antrenorului meu tot felul de videoclipuri cu mine, și de când eram mic. M-au urmărit în toate etapele copilăriei, dezvoltarea mea”, a spus Alexandru Mățan, pentru sursa citată.

Fotbalistul de 21 de ani se simte împlinit în America. A dezvăluit că a fost visul lui de mic copil să ajungă în Statele Unite.

ADVERTISEMENT

”De când m-am apucat de fotbal, de foarte mic, am visat să ajung în America. Și ca fotbalist, sincer. Urmăream filme, documentare, îmi plăcea ceea ce vedeam acolo.

Îmi doream să ajung în America, deși am sperat la o vârstă mai înaintată. Îmi plăceau orașele și stilul de viață american, de aceea mi-a plăcut Țara Făgăduinței, a tuturor posibilităților”, a explicat Alex Mățan.

Ce așteptări are la JO și unde visează să joace

Alexandru Mățan recunoaște că încă nu este pregătit din punct de vedere fizic la un nivel ridicat. O pubalgie l-a ținut departe de teren vreme îndelungată, dar acum spune că a trecut peste această problemă și că va progresa în perioada următoare. Speră să obțină o medalie cu naționala olimpică a României la Tokyo și să ajungă într-o zi în La Liga.

ADVERTISEMENT

”Am așteptări foarte mari de la Jocurile Olimpice, pentru că am demonstrat că avem calitate la ultimele turnee finale de la U21. Da, credem în câștigarea unei medalii, nu avem obiective mici. Le-am ținut piept marilor echipe.

Aș vrea să fiu realist, dar eu visez la campionatul Spaniei de când eram mic. Orice echipă aș vrea acolo. Sunt fanul total al lui Leo Messi, voi fi mereu, chiar dacă nu ar marca timp de două sezoane. Lumea fotbalului va fi mult mai tristă după ce Messi și Ronaldo se vor retrage”, a mai spus Mățan, pentru sursa citată.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *