Proteste la groapa de gunoi Glina! Mobilizare împotriva redeschiderii uriașului focar de poluare

A fost din nou iureș în zona amplasamentului gropii de gunoi Glina! Conform gazetadestiri.ro, zeci, chiar sute de localnici au protestat împotriva a aceea ce ei numesc “o adevărată bombă ecologică” VEZI VIDEO Este vorba despre  redeschiderea mascată a gropii de gunoi Glina sub paravanul unei stații de sortare aflate pe același loc deja contaminat.

ADVERTISEMENT

De altfel, FANATIK a mai scris despre petițiile disperate pe care oamenii le-au făcut de-a lungul timpului către diverse autorități, inclusiv către Autoritatea Prezidențială. Fiindcă n-au primit niciun răspuns și li se pare că sunt duși cu zăhărelul, localnicii au ieșit să protesteze public împotriva grupului de interese ce pare creat în jurul gropii de gunoi Glina.

“Ecorec se află deja la 9-a încercare a stației de sortare”

Localnicii spun că procedura de redeschidere  a stației de sortare se află, în prezent, în derulare la Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov, aflată în subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, condusă de Florin Gârbacea.

„Ecorec, societatea care administrează groapa de gunoi de la Glina, se află deja la a 9-a încercare de autorizare a stației de sortare, prin tentative de înșelare a instituțiilor publice și prin prezentarea de documente false, în vederea obținerii avizării. Iar asta deși studiile de impact asupra sănătății populației au rezultate dramatice pentru cetățenii din Popești-Leordeni, Glina, Berceni și unele cartiere bucureștene limitrofe”, notează gazetadeștiri.ro.

ADVERTISEMENT

La rându-i, societatea Ecorec a emis mai multe comunicate de presă, prin care neagă vehement orice tentativă de poluare ori înșelare a localnicilor din zona Glina.

În zonă se moare, conform rapoartelor medicale, cu 50% mai mult din cauza poluării masive de la groapa de gunoi Glina! Aici, în ultimii ani, ar fi fost aduse ilegal deșeuri din cianuri, deșeuri radioactive, substanțe toxice –  mortale pentru cetățeni, amestecate cu reziduuri menajere.

La proteste, localnicii i-au solicitat ajutorul lui Dan Barna, șeful USR. Aceștia susțin, revoltați, că ANPM (Agenția Națională pentru Protecția Mediului), instituție publică cu rolul de a apăra populația României de poluare și contaminare, ar fi trecut de partea poluatorului, condamnând astfel o întreagă comunitate locală la dezastru. Președintele ANPM este Florin Gârbacea.

ADVERTISEMENT

Acuze dure ale localnicilor împotriva Agenției Naționale pentru Protecția Mediului!

„Munții de gunoaie de lângă casele și gospodăriile oamenilor emană în permanență substanțe toxice respingătoare, care distrug sănătatea comunităților locale și poluează permanent și periculos întreg Bucureștiul”, mai notează gazetadeștiri.ro

Analizele științifice aferente poluării din zona gropii de gunoi Glina au oferit rezultate alarmante. Au fost constatate depășiri mari la stibiu, argint, arsen, bariu, cadmiu, cobalt, cupru, mercur, molibden, plumb, zinc, care pun în pericol viața părinților și mai ales a copiilor din zona limitrofă gropii de gunoi Glina.

ADVERTISEMENT

Conform studiilor medicale efectuate, bolile cele mai frecvente la populația care locuiește lângă groapa de gunoi Glina sunt afecțiuni ale căilor respiratorii, alergii, astm, cancer pulmonar, afecțiuni renale, afecțiuni gastro-intestinale, dar și afecțiuni ale sistemului cardiovascular.

Gazetadestiri.ro susține că, “Ciprian-Cătălin Șoavă, șeful Serviciului autorizări și evaluare a impactului din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, aflată în subordinea președintelui Florin Gârbacea, a transmis comunității că agenția nu este competentă pe acest caz. Vina ar aparţine comunităţii locale, care a permis în trecut amplasarea gropii de gunoi!”

ADVERTISEMENT

Gazetadestiri.ro suspectează complicități urât mirositoare în acest caz

Interesant este că, notează Gazetadestiri.ro: “Florin Gârbacea, actualui președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, nu este deloc străin de proprietarii gropii de gunoi de la Glina! Familia Dombrovschi a investit masiv, în anul 2019, într-un proiect turistic din Poiana Brașov. Fix în aceeași perioadă, actualul șef al ANPM era consilier local și, totodată, liderul grupului de consilieri locali din Brașov…”

Localnicii din zona gropii de gunoi Glina amenință cu proteste masive, zilele viitoare, și în fața sediului ANMP, considerând că sunt niște cetățeni români aduși la disperare de abuzurile autorităților. FANATIK.RO pune la dispoziția tuturor părților implicate în acest caz de interes public posibilitatea de a-și exprima dreptul la replică argumentat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *