CFR Cluj – Borac Banja Luka, în turul I preliminar al Ligii Campionilor. Programul complet al meciurilor

Marţi, 15 iunie, va avea loc la Nyon tragerea la sorţi a partidelor din cadrul primului tur preliminar al ediţiei 2021-2022 a Champions League, fază în care este angrenată şi CFR Cluj, care a cucerit al patrulea titlu consecutiv în România.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj pleacă din nou la drum din primul tur preliminar

Marţi, 15 iunie, este ziua în care va începe noua aventură a campioanei României, CFR Cluj, în cupele europene. Echipa care a câştigat titlul cu Edi Iordănescu pe bancă, dar acum se află sub comanda lui Marius Şumudică, este nevoită să îşi înceapă drumul încă din priml tur preliminar al Champions League.

O zi mai târziu după ce îşi va cunoaşte adversarul din primul tur preliminar campioana României va afla şi posibilul rival din al doilea tur preliminar, care, evident, va fi unul mai dificil decât ceea ce se prefigurează pentru primul tur.

CFR Cluj are al patrulea coeficient din urna capilor de serie

Cum CFR Cluj a avut rezultate bune în ultimele ediţii ale cupelor europene, sezonul trecut nemergând în primăvara Europa League numai ca urmare a unor grave erori de arbitraj comise în finalul meciului de la Berna cu Young Boys, ardelenii fac parte din categoria capilor de serie.

ADVERTISEMENT

Cu un coeficient de 16.500 CFR Cluj se situează pe locul 4 în ierarhia capilor după serie, după Dinamo Zagreb, Ludogoreţ Razgrad şi Malmo. Asta nu înseamnă că nu există totuşi şi printre outsiderii din primul tur preliminar echipe care pot pune probleme.

Obiectivul este calificarea în grupele Europa League

CFR Cluj este clar că are şanse foarte mici de a ajunge în grupele Champions League, obiectivul, mult mai realist şi mai posibil, deşi nu va fi deloc uşor, fiind o nouă prezenţă în grupele Europa League, acolo unde din acest sezon nu mai are dreptul nici o altă echipă din România, toate fiind mutate în noua competiţie, Conference League.

Pentru aceasta însă trebuie să depăşească faza primelor două tururi preliminarii din Champions League, pentru a putea fi apoi, în cazul unei eliminări, realocată pentru Europa League. Campioana României a început deja pregătirile şi campania de acihiziţii, fiind obligată să ia startul atât de repede, pe 6 sau 7 iulie.

ADVERTISEMENT

Cei mai periculoşi outsideri sunt Maccabi Haifa şi Bodo Glimt

Lista echipelor cotate cu șansa a doua din rândul cărora se va alege adversarul clujenilor le cuprinde pe Riga (Letonia), Linfield (Irlanda de Nord), HJK Helsinki, Fola Esch (Luxemburg), Şahtior Soligorsk (Belarus), Neftci Baku (Azerbaidjan), Maccabi Haifa, Shamrock Rovers, Connah Quay (Ţara Galilor), Valur Reykjavik, Bodo Glimt, Hibernians (Malta), Mura (Slovenia), Teuta Dures (Albania), Borac Banja Luka (Bosnia), învingătoarea din play-off-ul de calificare în turul 1 preliminar.

Dintre aceste echipe se disting ca grad de periculozitate Maccabi Haifa, campioana Israelului, Bodo Glimt, campioana Norvegiei şi mai puţin, dar trebuie atenţie, Şahtior Soligorsk, campioana din Belarus şi Neftci Baku, echipa numărul 1 din Azerbaidjan.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj, rezultate remarcabile în preliminarii de Champions League

Însă, CFR Cluj a reuşit, mai ales în ultimele două sezoane, câteva rezultate cu adevărat importante, cel mai mare la nivelul tururilor preliminare fiind acea calificare în play-off-ul Champions League în ediţia 2019-2020, după eliminarea lui Celtic Glasgow în al treilea tur preliminar.

Şi sezonul trecut CFR ar fi putut avea un parcurs la fel de bun în  Champions League, dar a ratat accesul în turul 3 preliminar după un meci dramatic cu Dinamo Zagreb, pierdut la lovituri de departajare. Ca şi anul trecut în aceste tururi preliminare se va juca un singur meci, pe terenul echipei trase la sorţi drept gazdă.

ADVERTISEMENT

Capi de serie

  • Dinamo Zagreb
  • Ludogoreț
  • Malmo FF
  • CFR Cluj
  • Legia Varșovia
  • Sheriff Tiraspol
  • Ferencvaros
  • Shkendija
  • Slovan Bratislava
  • Dinamo Tbilisi
  • Zalgiris
  • Alashkert
  • Flora Tallin
  • Buducnost Podgorica
  • Kairat Alma Ata
  • Lincoln Red Imps

Outsideri

  • Învingătoare caificare play-off
  • Riga
  • Linfield
  • HJK Helsinki
  • Fola Esch
  • Șahtior Soligorsk
  • Neftci Baku
  • Maccabi Haifa
  • Shamrock Rovers
  • Connah Quay
  • Valur Reykjavik
  • Bodo Glimt
  • Hibernians
  • Mura
  • Teuta Dures
  • Borac Banja Luka
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *