La un pas să sară în aer. O echipă de muncitori a dat peste două bombe în perfectă stare de funcționare

Sâmbătă după amiază, muncitorii executau lucrări de canalizare în comuna botoșăneană Tudora când au găsit două bombe de aruncător, de calibrul 60 mm.

ADVERTISEMENT

La un pas să sară în aer. O echipă de muncitori a dat peste două bombe în perfectă stare de funcționare

Alte două proiectile au fost descoperite în timpul cercetării terenului cu detectorul de metale, de pirotehnicienii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, care au ajuns la fața locului în cel mai scurt timp, relatează Botoșăneanul.

Pirotehniștii a constatat că cele patru bombe erau în perfectă stare de funcționare și puteau exploda la orice atingere mecanică.

La un pas să sară în aer. O echipă de muncitori a dat peste două bombe în perfectă stare de funcționare
La un pas să sară în aer. O echipă de muncitori a dat peste două bombe în perfectă stare de funcționare Foto: Botoșăneanul

Cele patru bombe au fost duse în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară.

ADVERTISEMENT

Bombe descoperite într-o curte din județul Bihor

Un bihorean din Roșiori, care efectua lucrări de nivelare a terenului în propria curte, a descoperit săptămâna două proiectile din al doilea Război Mondial.

„Echipajul de pompieri militari mobilizat la adresa indicată de apelantul numărului unic 112 a identificat un proiectil de calibru 76 de milimetri și o bombă de artilerie de calibru 82 de milimetri, ambele provenite din cel de-al Doilea Război Mondial.

Cele două muniții au fost ridicate, transportate și depozitate în condiții de siguranță de către echipaj”, declara atunci maior ISU Crișana, Camelia Roșca, citată de Bihor Online.

ADVERTISEMENT

Recomandările specialiștilor

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, specialiștii ISU reamintesc cetăţenilor faptul că, în cazul descoperirii elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.

Dacă se întâmplă să găsiți obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce seamănă cu elemente de muniție neexplodată trebuie să respectați următoarele reguli:

ADVERTISEMENT

  • să nu le mișcați de pe locurile pe care se află;
  • să nu le desfaceți şi să nu le predați operatorilor economici;
  • să nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe;
  • să nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
  • să nu le loviți, să nu le tăiați şi să nu le demontați;
  • să nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *