Schimbările care au adus o față nouă la naționala Italiei: ”Sunt oameni deştepţi”

”Squadra azzurra” s-a impus categoric cu 3-0 și a arătat că este una dintre marile favorite la câștigarea trofeului.

ADVERTISEMENT

Jocul prestat de elevii lui Roberto Mancini a încântat, iar presa internațională a elogiat forța ofensivă a italienilor.

Naționala Italiei și schimbările care au îmbunătățit jocul ”squadrei azzurra”

Alessandro Caparco, fostul portar italian care a jucat în România la ASA Târgu Mureș, Poli Iași, Concordia Chiajna și Dunărea Călărași, a explicat ce schimbări s-au făcut la nivel înalt și cum au ajutat acestea la îmbunătățirea fotbalului prestat de naționala Italiei.

”Când mă uit la naţională şi nu sunt cu familia, mă închid în cameră. Am văzut prima repriză cu copilul meu. Eu cred că de mai mulţi ani a început să se schimbe fotbalul în Italia, mai ales în Serie A.

ADVERTISEMENT

Strategia noastră nu mai aducea rezultatele pe care le-a adus. Sunt oameni deştepţi în fotbalul din Italia şi şi au dat seama că trebuie schimbat ceva. Asta se vede şi la echipa naţională”, a declarat Caparco la emisiunea Digi Sport Matinal.

Caparco crede că Italia poate ajunge în finală

”E adevărat, am jucat contra Turciei, nu cu Spania sau Germania. Turcia a jucat închis, au fost greu de găsit soluţii, dar după primul gol turcii s-au dus în faţă şi au fost mai multe spaţii pentru atacanţii Italiei.

Noi am ratat ultimul turneu final, e normal, ne era dor. E devreme să spunem ce se poate obține, mai ales că am jucat cu Turcia, o echipă modestă, care nu a dat niciun șut pe poartă.

ADVERTISEMENT

Fiind primul meci aici, păcat că n-a putut fi stadionul plin. Italia a jucat bine de când e Mancini. Italia poate ajunge la Wembley”, a anunțat Alessandro Caparco.

Cea mai categorică într-un meci de deschidere de la Euro

Merih Demiral, fundașul central al naționalei Turciei, poate fi numit cel mai ghinionist jucător care a evoluat în meciurile de debut la Campionatul European, după ce a înscris în proprie poartă, iar Italia a preluat astfel conducerea în minutul 53, scor 1-0.

ADVERTISEMENT

Italia a ajuns la nouă meciuri fără gol primit, cea mai lungă serie din ultimii 30 de ani. Ultima dată, ”squadra azzurra” a reușit să închidă poarta în 10 partide între noiembrie 1989 – iunie 1990. Succesul Italiei cu Turcia, 3-0, este cea mai categorică victorie în meciurile de deschidere de la Campionatele Europene.

Sute și sute de comentarii s-au revărsate pe canalele de comunicare ale Pro TV în timpul și la finalul partidei de debut a Euro 2020 dintre Turcia și Italia. Principala nemulțumire a fanilor a fost faptul că pe grafica postului TV nu apărut minutul și scorul partidei, un lucru de neimaginat pentru microbiștii înfocați.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *