Explozii subterane lângă un bloc din Constanța. Focul iese din pământ

Vorbim despre mai multe explozii care au avut loc pe o stradă din municipiul Constanţa. Conform primelor informații, cauza cea mai probabilă ar fi acumulările de gaze.

ADVERTISEMENT

Mai mult de atât, la aproximativ doi metri de un bloc a ieșit foc din pământ. Cei de la ISU Dobrogea au confirmat situația.

Explozii subterane într-un bloc din Constanța

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, pompierii au primit patru apeluri la 112 care anunţau explozii în subteran.

Toți cei care au alertat autoritățile au transmis și că iese fum din pământ.

Aceștia au transmis că exploziile au loc în zona Far din municipiul Constanţa.

ADVERTISEMENT

Aproape imediat, la faţa locului au mers două autospeciale de la Detaşamentul Port.

De remarcat că atunci când echipele de intervenţie au ajuns în zonă ardea cu flacără din pământ.

„Cel mai probabil din cauza unor acumulări de gaze în subteran s-ar fi produs exploziile şi apoi incendiul.

Nu au existat victime, nu a fost nevoie de intervenția echipajelor medicale”, au precizat reprezentanţii ISU Dobrogea.

ADVERTISEMENT

Și Serviciul de Ambulanţă Judeţean a explicat că pe strada respectivă nu au existat persoane care să solicite asistenţă medicală.

De asemenea, în zona respectivă se deplasează o echipă a furnizorului de gaze naturale.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *