„Cod roșu” de spectacol la Euro 2020. Câți bani câștigi dacă „plouă” cu goluri la turneul final

Campionatul European, care se dispută în 2021 din cauza că a fost amânat în 2020 de pandemia de coronavirus, se anunță a fi un adevărat festival fotbalistic în această vară. Având în vedere loturile puternice și forma multora dintre fotbaliștii aflați la acest turneu final, am putea asista la o „ploaie” de goluri.

ADVERTISEMENT

Sintagma „cea mai bună apărare este atacul” ar putea fi reconfirmată la Euro 2020, având în vedere că la această competiție vor fi prezenți cei mai buni golgheteri din patru campionate de top. Dacă Spania oferă un golgheter care nu este de pe acest continent, LaLiga va compensa însă cu reîntoarcerea lui Karim Benzema în naționala Franței, după o absență de cinci ani.

Alături de superstarul lui Real Madrid vor mai juca la Euro 2020 cei mai buni marcatori din Franța, Italia, Germania și Anglia: Kylian Mbappe, golgheterul din Ligue 1 (27 de goluri), Cristiano Ronaldo, golgheterul din Serie A (29 de goluri), Robert Lewandowski, golgheterul Bundesligii (41 de goluri) și Harry Kane, golgheterul din Premier League (23 de goluri).

Euro 2016, turneul final cu cele mai multe goluri. Cât se marchează la Euro 2020?

Euro 2020 este al doilea turneu final de Campionat European care aliniază la start 24 de echipe națională, după ediția din urmă cu cinci ani, desfășurată în Franța și la care s-a impus reprezentativa Portugaliei.

ADVERTISEMENT

Euro 2016 a fost totodată și turneul final de Campionat European la care s-au marcat cele mai multe goluri, 108. Naționala țării gazde de atunci, Franța, a fost echipa care a punctat de cele mai multe ori în competiție, 13 goluri.

Selecționata „Cocoșului galic” este de altfel și naționala cu cele mai multe goluri la un turneu final, 14, în 1984, atunci când a și cucerit primul ei trofeu.

Euro 1984 a fost și turneul final de Campionat European la care Michel Platini a ieșit golgheter, cu nouă reușite, record absolut în ceea ce privește goluri marcate la Euro și pe care îl împarte cu lusitanul Cristiano Ronaldo.

ADVERTISEMENT

Astfel, la Euro 2020, căpitanul campioanei en-titre are nevoie să puncteze o singură dată pentru a deveni golgheterul all-time al competiției. Dacă la Euro 2016 s-a înscris de 108 ori, la Euro 2020 există o mare probabilitate să vedem mult mai multe goluri. Casa Pariurilor oferă o cotă de 1,41 pentru peste 121,5 goluri, fără a lua în calcul și golurile marcate la loviturile de departajare.

Belgia, cea mai bună ofensivă din preliminariile lui Euro 2020. Anglia se laudă cu Harry Kane

La turneul final care se dispută în 11 orașe din 11 țări va fi o adevărată luptă a ofensivilor, marea majoritate a selecționerilor mizând, vrând, nevrând, pe cartea atacului, datorită super atacanților pe care îi au la dispoziție.

ADVERTISEMENT

În naționala Belgiei, principala gură de foc a lui Roberto Martinez este Romelu Lukaku. Al doilea cel mai bun marcator din Serie A, cu 24 de reușite, a punctat de 60 de ori în cele 93 de meciuri jucate pentru națională.

„Dracii roșii”, care au terminat pe primul loc grupa de calificare, au avut cea mai bună ofensivă din preliminarii, 40 de goluri! La acest capitol, aproape de Belgia au ținut Italia și Anglia, fiecare cu câte 37 de goluri. Cel mai bun marcator din preliminarii a fost golgheterul Premier League, Harry Kane, care a înscris de 12 ori.

ADVERTISEMENT

Așadar, există toate premisele ca Europeanul din această vară să fie un adevărat festival de goluri, iar numărul total de goluri de la turneul final să atingă un record ce va putea fi doborât cu greu în anii ce vor urma. 1,94 este cota la Casa Pariurilor pentru ca la Euro 2020 să se marcheze peste 127,5 goluri, fără a se lua în calcul reușitele de la loviturile de departajare.


CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *