Grindina a făcut ravagii în Horezu. Straturi de gheață au acoperit localitatea. Imagini incredibile. Video

Vremea rea face prăpăd în toată țara. În unele zone au avut loc ploi torențiale, iar în alte zone grindina a făcut prăpăd. În doar 20 de minute localitatea Horezu, din județul Vâlcea a fost acoperită de un strat gros de zăpadă.

ADVERTISEMENT

Imaginile surprinse în Horezu ne duc cu gândul la iarnă, chiar dacă suntem în luna iunie. Județul Vâlcea se află sub o atenționare de cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. De altfel au fost emise avertizări de furtuni și ploi torențiale și în alte județe din România.

Grindina a făcut ravagii în Horezu

Imaginile surprinse în localitatea Horezu sunt de-a dreptul incredibile. Un strat gros de zăpadă s-a depus, după ce aproape o jumătatea de oră au căzut cantități importante de grindină. În unele locuri stratul depus a depășit 20 de centimetri.

“În plină vară, zici că e iarnă”, a fost comentariul unui localnic pe rețelele de socializare.

ADVERTISEMENT

Pompierii au fost solicitați să intervină cu lopețile în mai multe locații.

“Pompierii militari au fost solicitați să intervină în mai multe locații. Am degajat grindina acumulată din curtea și din subsolul a două societăți comerciale”, a declarat purtătorul de cuvânt de la ISU Vâlcea, Octavian Fulger.

Pompierii au intervenit și în satul Popești, comuna Golești, acolo unde o casă a fost inundată.

Județul Vâlcea se află sub o atenționare tip cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină până vineri la ora 22.00. Sunt așteptate precipitații de peste 25-30 litri pe metru pătrat și, izolat, 40 litri pe metru pătrat.

ADVERTISEMENT

Avertizarea specialiștilor

În luna iunie pot apărea cele mai multe furtuni cu grindină din tot anul. Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme instabilă pentru următoarele zile. Vor avea loc căderi de grindină, furtuni și descărcări electrice în toate județele țării.

“Ce e particular în acest caz la Horezu este faptul că s-a format un strat.

ADVERTISEMENT

Asta înseamnă că a fost o furtună foarte puternică, cu o cantitate mare de grindină și care a căzut într-un timp relativ scurt, astfel încât să avem un strat care se acumulează. Furtunile acestea sunt relativ rare, față de o furtună cu grindină de dimensiuni relativ mici și din acest motiv sunt relativ puțin studiate”, a spus Bogdan Antonescu, specialist în fenomene meteo extreme, la Digi 24.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *