Andrei Vochin prefațează Euro 2020: Un război-petrecere de 1.767 milioane de euro

Gata! Războiul stă să înceapă. Eram obișnuiți să-l așteptăm să vină o dată la doi ani. Și pe el, Europeanul, și pe cel Mondial. E războiul modern al națiunilor, miraculoasa invenție care a înlocuit, în cea mai mare parte a lumii, pe cel adevărat, crud, sângeros și nedorit.

ADVERTISEMENT

Sportul, în general, și fotbalul, în special, ne alimentează acel instinct primar de a ne măsura forțele, de a ne înfrunta pentru a putea a arăta că suntem cei mai buni. De data asta l-am mai așteptat un an din cauza pandemiei.

Am avut la un moment dat emoții că l-am putea rata din cauza unui alt fel de război, cel virusologic, care amenința că va opri totul. Așa cum Al doilea Război a oprit turneele finale Mondiale din 1938 până în 1950. Din fericire, acum n-a fost decât o amânare, iar astăzi putem să dăm, în sfârșit, START JOC.

Luna cenușăresei

Echipele naționale nu sunt la fel de iubite precum cele de club. De foarte multe ori pe parcursul unui an competitional, ferestrele internaționale dedicate lor reprezintă fie o corvoadă, fie o mini-vacanță.

ADVERTISEMENT

Șefii cluburilor strâmbă din nas când jucătorii, pe care ei îi plătesc cu bani grei, le pleacă într-un loc unde se pot accidenta fizic, dacă nu chiar și mental.

La rândul lor, fotbaliștii au în subconștient teama de a nu-și pierde locul de la club și-și țin degetul pe frâna de mână în așa fel încât s-o acționeze în caz de pericol.

În vreme ce impresarii își doresc pentru clienții lor meciuri mari la lot doar în cazul în care contractul cu clubul e pe sfârșite.

ADVERTISEMENT

Și cu toate astea, turneele finale de European sau de Mondial continuă să reprezinte, o lună în doi ani, o stare de spirit, grație, în principal, suporterilor. Ei sunt cei care fac, până la urmă, spectacolul.

În doar 30 de ani, o altă lume

Am avut șansa ca, din 1994 și până azi, să particip la 8 turnee finale de Mondial sau European, fie ca jurnalist acreditat, fie ca oficial al României în Franța 2016. Am văzut cu ochii mei cum a crescut acest fenomen de la o ediție la alta. Și nu vorbesc acum despre cum s-a transformat fotbalul de pe gazon, ci cum s-a dezvoltat această afacere.

ADVERTISEMENT

Când am aterizat în vara lui 1994 la Los Angeles și am văzut desfășurarea de forțe organizatorice care îmbrăcau acea Cupă Mondială, mi-am zis că acela este maximum posibil. Aveam 26 de ani și eram cel mai tânăr jurnalist român acreditat acolo. Totul mi se părea, vorba lor, wooowwww! Astăzi, mă pufnește râsul.

Cum am fost ”domnul și doamna Ștefan”

Să vă povestesc doar o întâmplare. După ce am bătut Columbia în primul meci din Pasadena, urma să plecăm pe Coasta de Est, la Detroit, pentru meciul cu Elveția. Eu nu aveam bani de avion, așa că plănuisem să rămân în LA până la revenirea ”tricolorilor” pentru ultimul meci din grupă, cu SUA. Gheorghe Ștefan, președintele de atunci al Ceahlăului, era acolo, împreună cu soția. Evident, ei aveau pachetul complet. Doar că, invitată de un unchi de-ai lor din Las Vegas, familia Ștefan a renunțat la deplasarea spre Detroit și și-a anunțat disponibilitatea de a da cuiva biletele de avion. Am sărit eu și cu un domn, Cuzmanovici, președinte la CSM Reșița la acea vreme.

ADVERTISEMENT

Ajunși la aeroport, cu biletele neschimbate, am avut plăcerea, dar nu și nedumerirea pe care am genera-o instant astăzi, să constatăm că am fost confirmați la îmbarcare ca ”domnul și doamna Ștefan”, chiar dacă ne-am legitimat fiecare cu pașapoartele noastre. Era însă vremea când pe Tarom se fuma, ”Gemenii” străjuiau încă, falnici, New York-ul, iar internetul era ceva de domeniul SF.

Business în loc de boemie, cu reguli ca de pandemie

Bussinessul turneeleor finale a crescut enorm în toți acești aproape 30 de ani, dar a venit la pachet cu o rigurozitate de neimaginat în 1994. Ce am făcut atunci, să pătrund pe terenul imensului Rose Bowl din Pasadena la 5 minute după meciul cu SUA, și să-i îmbrățișez pe jucătorii noștri epuizați de cele 60 de grade la soare cât arăta termometrul din spatele porții unde marcase Dan Petrescu, azi ar însemna retragerea acreditării și, probabil, suspendarea ziaristului pentru următorul eveniment.

Imaginați-vă ce ați spune ca duminică seară, după meciul de la București, conferința de presă să fie organizată pe un podium în spatele unei porți, pe care să se suie cei doi antrenori. Iar ziariștii, în fața lor, să se înghesuie ca în față la DNA pentru a pune întrebări! De neînchipuit azi!

ADVERTISEMENT

De 30 de ori mai mulți bani decât acum două decenii

Cum la fel de neînchipuite ar fi cifrele. Mulți spun că fotbalul nostru drag a fost confiscat de băieții deștepți, îmbrăcați la costume. Detestați pentru că n-au dat cu piciorul în minge, suspectați de lipsă de suflet, blamați pentru că ”amigdala” le e stafidită și judecă doar raportându-se la bani, oamenii ăștia au crescut financiar fenomenul aducându-l la cote inimaginabile în urmă cu doar două decenii.

Spre exemplu, Europeanul din 2000, găzduit în premieră de două țări, Belgia și Olanda, realiza încasări totale de 60,9 miloane de euro. Cifrele, furnizate de UEFA ca rețetă a turneului final ce va debuta azi la Roma, însumează încasări totale de 1.767 de milioane de euro!!!  De 30 de ori mai mult ca în urmă cu 21 de ani! Iar emoticonul care ar urma anunțului ar trebui să fie unul vesel, nu unul trist. Din cauza pandemiei și al imposibilității umplerii stadioanelor la capacitatea maximă, suma a înregistrat o scădere de vreo 200 de milioane. În Franța 2016, totalul încasărilor fusese de 1.916 milioane de euro!

Fanii dau banii

Fotbaliștii, staff-urile tehnice și federațiile naționale (în principal cele 24 calificate) sunt beneficiare ale politicilor UEFA. Pentru toate aceste categorii, creșterea cifrei de afaceri a turneului final se regăsește, ”la finalul zilei”, (ca să folosim vocabularul domnilor ce confecționează direct din engleză noua limbă de lemn a timpurilor noastre), și în conturile lor.

Cei care au alte bucurii rămân suporterii. Acei oameni minunați care colorează străzile și arenele acestor turnee finale. Din banii lor, dați pe intrările la meci, pe abonamentele la deținătorii de drepturi TV, pe echipamentul cumpărat, pe consumațiile de la terase, pe biletele de avioane și tichetele de cazare se construiește acest uriaș buget. Ei sunt, de fapt, adevărații patroni ai acestor întreceri. Și-n fața lor trebuie să ne înclinăm!

Așadar, în câteva ore va începe războiul multinațional. Singurul război din lume pe care oamenii îl așteaptă. Pentru că, în realitate, el devine, o data la doi ani, o imensă petrecere cu un bogat iz național-patriotic. Una de milioane. Mai precis, de 1.767 de milioane!

  • 5 miliarde de telespectatori de pe tot globul vor urmări acest turneu final, record absolut al competiției

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *