Andrei Cordea e pregătit de aventura la FCSB: ”Mă înham la luptă”

FANATIK v-a prezentat în excusivitate care au fost culisele acestei mutări, cine a fost personajul care a intermediat-o și cum a putut Gigi Becali să-l ia gratis, deși mai avea doi ani de contract cu Academica Clinceni.

ADVERTISEMENT

În ciuda vârstei relativ fragede, 21 de ani, fotbalistul se consideră pregătit să îmbrace tricoul roș-albastru și nu își face griji în privința concurenței.

Andrei Cordea visează să ajungă campion cu FCSB

La puțin peste două săptămâni de la transferul la FCSB, Andrei Cordea a fost prezent alături de o parte dintre noii săi colegi la vizita medicală, iar la încheiere a spus că nu se teme de criticile patronului Gigi Becali.

”Am făcut cunoștință cu fiecare jucător. Cunoșteam câțiva dintre ei, am fost prieten cu mulți dintre ei. Sper să fie un an bun, mi-am dorit să vin aici, mă bucur că am făcut acest pas și sper să ne îndeplinim obiectivul, acela de a câștiga campionatul.

ADVERTISEMENT

Sunt un jucător de echipă, care se înhamă la luptă. Îmi doresc să joc, să câștig campionatul, este un vis care m-ar ajuta foarte mult să cresc. Eu îmi fac treaba pe teren, sunt convins că dacă voi fi serios și voi juca bine, nu va conta nimic”, a declarat Cordea.

FCSB, singura echipă care l-a ofertat pe Cordea

Fostul mijlocaș al celor de la Academica Clinceni a dezvăluit ce sfaturi a primit de la foștii săi colegi care au jucat în trecut la FCSB: ”Mi-au zis să fiu serios, să îmi fac treaba așa cum am făcut-o la Clinceni. Sunt convinși că o să plec și mai departe de aici.

Concurență este la fiecare echipă, și la Clinceni era. Sunt pregătit de orice, sper să-mi fac treaba cât mai bine pe teren. Fiecare jucător cred că s-a gândit să ajungă la FCSB, sunt fericit. Când eram mic nu aveam o favorită anume, deși mă uitam la fotbal.

ADVERTISEMENT

Nu am avut alte oferte concrete din Liga 1. Sora mea și părinții mei mi-au transmis că au fost emoționați, au plâns de fericire. Am primit foarte multe mesaje, am preferat să îmi petrec vacanța cu familia mea”, a mai spus Cordea.

FCSB a făcut vizita medicală fără vedete

Deși  lotul nu este conturat în totalitate, jucătorii de la FCSB s-au prezentat vineri dimineață la vizita medicală, iar la INSP au venit și două sintre achizițiile din această vară, Andrei Cordea și Stipe Vucar. În schimb, Alexandru Crețu nu a fost prezent, el efectuând testele înainte de a semna cu roș-albaștrii.

ADVERTISEMENT

Printre noutățile roș-albaștrilor s-a mai numărat Ianis Stoica, Ștefan Cană, Cristi Dumitru și Ovidiu Horșia, jucători care în sezonul precedent au fost împrumutați la alte formații.

Fotbaliștii Florin Tănase, Andrei Vlad, Darius Olaru, Octavian Popescu, Dragoș Nedelcu, Ovidiu Perianu, Iulian Cristea și Olimpiu Moruțan au lipsit de la teste, ei primind câteva zile de vacanță după ce au participat la acțiunile loturilor naționale.

ADVERTISEMENT


CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *