Primarul din Ştefănești, acuzat că a violat o fată de 12 ani. Edilul, cercetat în libertate. Update

În cursul dimineții zilei de joi, 10 iunie, polițiștii din Ilfov au descins la cinci adrese din Ștefăneștii de Jos. Printre imobilele percheziționate se află și casa primarului din localitate, care după audiere a fost reținut pentru 24 de ore.

ADVERTISEMENT

Percheziții la casa primarului din Ștefănești de Jos. În dosar s-ar efectua cercetări inclusiv pentru viol

Una dintre percheziții din această dimineață are loc și la sediul Primăriei din Ștefăneștii de Jos, conform Realitatea Plus. Perchezițiile sunt efectuate de Serviciul Investigații Criminale.

Conform sursei citate, este vorba despre un dosar care vizează mai multe infracțiuni, inclusiv de viol, dar și alte fapte grave.

După verificări, persoanele vizate vor fi duse la audieri pentru a da explicații polițiștilor.

ADVERTISEMENT

A fost și un mic scandal la casa primarului din Ștefăneștii de Jos. Potrivit Antena 3, susținătorii şi rudele ediluluis-au adunat în faţa casei acestuia şi au început să se certe cu cei de la Poliție.

Percheziții și la Primăria din Iași

Verificări au loc joi și la primăria din Iași. Presa locală scrie că o echipă de procurori de la DNA Bucureşti împreună cu ofiţeri judiciarişti şi jandarmi a descins de dimineaţă, la ora 7.00, la sediul instituției.

Nu se ştie deocamdată care este subiectul percheziției si cât de complexă va fi. Surse apropiate anchetei spun că ar fi vorba despre un schimb de terenuri.

ADVERTISEMENT

Percheziții în mai multe județe. Infracțiunile vizate: contrabandă cu țigări și trafic de migranți

Tot joi, procurorii DIICOT și angajații din Poliție desfășoară mai multe percheziții în alte județe din țară.

Acțiunile, care au loc în județele Ilfov, Vrancea, Bacău și Suceava, vizează infracțiuni precum contrabanda cu țigări și traficul de migranți.

ADVERTISEMENT

Procurorii DIICOT din Vrancea, alături de polițiști din cadrul SCCO Vrancea, fac 41 de percheziții, în Vrancea, Bacău și Suceava.

Sunt vizați membrii unei rețele care acționa în Marea Britanie. Ei sunt suspectați că achiziționau țigări de contrabandă pe care le transportau în Marea Britanie, unde le vindeau pe piața neagră.

ADVERTISEMENT

În timpul transporturilor, pe teritoriul altor state europene, ei preluau și migranți pe care îi transportau ilegal în Marea Britanie.

La percheziții au fost găsite cantități considerabile de țigări de contrabandă și sume mari de bani în lire sterline și euro, anunță Digi24.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *