Edi Iordănescu, mâhnit înainte de EURO 2020 din cauza României: „Nu credeam că o să trăiesc clipa asta!”

Fostul tehnician al CFR-ului nu concepe faptul că România va organiza patru meciuri la Campionatul European, însă selecționata țării noastre nu va participa la EURO 2020.

ADVERTISEMENT

În cazul în care România s-ar fi calificat la Campionatul European, „tricolorii” ar fi jucat toate meciurile din grupa C pe teren propriu, adică pe „National Arena”.

Edi Iordănescu, mâhnit înainte de EURO 2020 din cauza României

Edi Iordănescu s-a confesat pe contul personal de Facebook de nemulțumirea sa privind neparticiparea României la EURO 2020, în condițiile în care țara noastră este una dintre gazdele competiției.

„Mâine debutează “Euro”!! Toţi cei care iubim acest fenomen suntem entuziasmaţi, dar nu credeam că o să trăiesc clipă în care să avem jocuri de turneu final în România, fără România”, a fost mesajul fostului antrenor al CFR-ului.

ADVERTISEMENT

România și Azerbaidjan sunt singurele naționale dintre cele 12 țări gazdă, care nu vor fi prezente la Campionatul European, deși organizează câteva meciuri din competiție.

  • 11 iunie 2021 – 11 iulie 2021 este perioada în care se va desfășura Campionatul European

ADVERTISEMENT

Meciurile pe care România le va găzdui la Campionatul European

România va găzdui patru meciuri la Campionatul European, toate pe „National Arena”, dintre care trei partide se vor disputa în grupa C, în timp ce una va fi pentru optimile de finală.

  • Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00 – Austria – Macedonia de Nord (Grupa C)
  • Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00Ucraina – Macedonia de Nord (Grupa C)
  • Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00 Ucraina – Austria (Grupa C)
  • Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00 – 1F – 3A/B/C (Optime de finală)

Edi Iordănescu s-a despărțit de CFR Cluj după ce a câștigat titlul și Supercupa României, iar tehnicianul a rămas liber de contract. Acesta a avut mai mult timp să privească și să analizeze meciurile amicale ale României cu Georgia și cu Anglia, trăgând mai multe concluzii.

Edi Iordănescu a pus la îndoială selecția făcută de Mirel Rădoi: Văd jucători care apar, apoi dispar. Trebuie să avem niște jucători pilon, să avem un schelet de joc în care să avem niște jucători care de la promisiuni să ajungă certitudini”.

ADVERTISEMENT

„Recunosc că și eu am niște semne de întrebare, eu, ca antrenor, aș vrea să văd ceva concret. Ne agățăm de niște jocuri, că rezultatul cu Anglia a fost negativ.

Am văzut foarte mulți jucători convocați la echipa națională, dar totuși, sunt jocuri oficiale. Văd jucători care apar, apoi dispar.

Trebuie să avem niște jucători pilon, să avem un schelet de joc în care să avem niște jucători care de la promisiuni să ajungă certitudini. E nevoie, concret, poate și Mirel să iasă: ”Domne, ăsta este planul meu”, dar să vedem lucruri concrete”, a mai spus fostul antrenor al campioanei României.

ADVERTISEMENT

  • 42 de ani este vârsta lui Edi Iordănescu
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *