Croații nu vor îngenunchea înaintea meciurilor de la EURO 2020. Ce reprezentative mai refuză gestul

Refuzul lui Nicolae Stanciu și Ionuț Nedelcearu de a îngenunchea în startul partidei amicale de la Middlesbrough dintre Anglia și România a stârnit ample dezbateri în spațiul public din România, de la Mircea Badea la președintele partidului AUR, George Simion.

ADVERTISEMENT

Prima națională care refuză oficial să recurgă la acest gest la Campionatul European este Ungaria, care a refuzat categoric momentul dedicat Black Lives Matter la amicalul cu Irlanda, când cei 7.000 de fani i-au huiduit copios pe jucătorii irlandezi care au îngenuncheat.

Croația refuză să îngenuncheze în startul meciurilor de la EURO

Naționala Croației va refuza de asemenea să facă acest gest de solidaritate împotriva rasismului. Astfel, în primul meci al Angliei pe Wembley, care se va disputa în compania Croației, momentul Black Lives Matter va fi boicotat de către adversari, ceea ce va produce cu siguranță noi discuții.

Purtătorul de cuvânt al croaților a explicat decizia, pe care o motiveză simplu: nu este o cerință obligatorie din partea UEFA. Pe principiul ce nu e interzis e permis. Culmea e că și englezii au fost fluierați de o parte dintre spectatorii prezenți pe Riverside la partida cu România, în momentul în care jucătorii lui Gareth Southgate au îngenuncheat, lucru care s-a întâmplat și la partida precedentă cu Austria.

ADVERTISEMENT

Croația nu a recurs niciodată la un astfel de gest la nivelul primei reprezentative. În schimb, la Campionatul European U21, când jucătorii s-au conformat acestei practici în meciul împotriva Angliei, gestul a fost preluat peste tot pe glob, după ce a fost efectuat de un jucător de fotbal american pe nume Colin Kaepernick, la mai bine de un an de la uciderea lui George Floyd de către un polițist american.

Ce alte naționale mai refuză să îngenuncheze la EURO 2021

Ungaria și Croația nu sunt nici pe departe singurele naționale care vor boicota momentul Black Lives Matter la Campionatul European. Pe lângă acestea și alte naționale și-au făcut publice refuzul de a efectua acest gest, în timp ce alte reprezentative nu au luat încă o decizie oficială.

Rusia este o altă țară care a condamnat această practică și va refuza sub orice formă să îngenuncheze în startul meciurilor de turneul final disputate la Sankt Petersburg. Cehia, care va întâlni și ea naționala Angliei pe data de 22 iunie ar putea înlocui acest gest așa cum au făcut-o la ultimele meciuri, când jucătorii au atins cu degetul pe tricou cuvintele „UEFA RESPECT”, ca semn de solidaritate împotriva discriminării.

ADVERTISEMENT

Nici Polonia și Slovacia, ambele din grupa E, nu vor îngenunchea în startul partidelor de la Campionatul European, în timp ce Macedonia de Nord, care va juca la București pe Național Arena, nu a recurs niciodată la acest gest. Pe de altă parte, mai sunt și alte naționale care nu au luat încă nicio decizie. Din această categorie fac parte: Turcia, Italia, Elveția, Olanda, Ucraina, Scoția, Spania, Suedia, Portugalia, Franța și Germania.

Ce spune selecționerul Gareth Southgate despre momentul Black Lives Matter

Selecționerul Angliei, Gareth Southgate, este un puternic susținător al acestui gest, pe care nu îl consideră doar o chestie forțată sau un gest politic: „Nu acesta este motivul pentru care jucătorii noștri o fac. Ne sprijinim unii pe alții. Am fost mulțumit că momentul a fost apreciat de marea parte a spectatorilor”, a spus antrenorul după meciul cu România.

„Cred că majoritatea oamenilor înțeleg acest gest. Dar cred că o altă parte nu înțeleg mesajul din spate, deși acest gest apare pe multe stadioane. Jucătorii noștri de culoare au insistat că nu este deloc un gest politic”, a mai explicat englezul.

Gigi Becali a comentat și el momentul Black Lives Matter în stilul său caracteristic și a făcut praf acest ritual, fiind dezamăgit că a fost acuzat în dese rânduri de rasism: „Pentru ce să îngenunchezi? Dacă în conștiința ta iubești oamenii și nu faci discriminare, ce rost are să îngenunchezi? Sunt niște gesturi false, făcute la ordinul sau la cererea unor asociații”, a comentat omul de afaceri la Pro X.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *