Un fost antrenor de la FCSB garantează pentru Mirel Rădoi: ”Situația se va întoarce în favoarea lui”

Edi Iordănescu îl trage la răspundere pe selecționer pentru înfrângerile consecutive suferite de naționala României și pune sub semnul întrebării strategia din ultimele meciuri.

ADVERTISEMENT

Ajuns la patru eșecuri la rând pe banca primei reprezentative, Rădoi nu reușește să-și găsească aliați nici în rândul foștilor săi colegi, Florin Lovin punând tunurile pe el.

Mirel Rădoi, apărat de un fost antrenor de la FCSB

Contantin Gâlcă, ultimul antrenor care a adus titlul pentru FCSB, i-a luat apărarea lui Mirel Rădoi și este de părere că acesta trebuie să continue la echipa națională până nu vor mai exista șanse de calificare la CM 2022.

”Dacă aș fi președintele FRF aș merge cu Rădoi până se termină orice opțiuni de calificare! Atâta vreme cât România e în jocul calculelor, normal e ca Mirel să continue. Muncește, încearcă să schimbe niște lucruri, poate situația se va întoarce în favoarea lui și a naționalei în scurt timp”, a declarat Gâlcă pentru gsp.ro.

ADVERTISEMENT

”Cu Anglia a fost un meci mai reușit al României. Am fost mai direcți, în special în prima repriză, când am avut și mai multe șuturi pe poartă. Ne-am apărat mai bine, am stat mai compacți. Normal că selecționerul testează diferite soluții și sisteme într-un amical, mai ales că un adversar puternic îți oferă anumite repere”, a mai spus tehnicianul.

Cum vede debutul lui Căpușă la națională

Costel Gâlcă a vorbit și despre criticile care i-au fost aduse lui Rădoi pentru că la întâlnirea de la Middlesbrough l-a schimbat pe Deian Sorescu cu Tiberiu Căpușă, aflat la debut și care a comis penalty la prima fază după ce a intrat pe teren.

”Sorescu a avut câteva acțiuni bune, acest 4-3-3 ofensiv l-a ajutat să iasă în evidență. Are o bună viteză, a demonstrat că poate fi o soluție, dar pentru a fi eligibil la națională pe termen lung trebuie să fii mereu în formă la ora convocărilor.

ADVERTISEMENT

Nu mi se pare că trebuie să existe neapărat un anumit moment în care un jucător să debuteze la națională. Contează ce vrea să probeze și să remarce antrenorul. Poate Sorescu era obosit, poate a dorit pur și simplu să-l vadă la treabă pe Căpușă în condițiile unui meci tare. Mai bine că a greșit într-un amical decât într-o partidă oficială”, a continuat Gâlcă.

Gâlcă e de părere că sistemul lui Rădoi e mai greu de implementat la seniori

”Vreau să văd și eu antrenorul care garantează o calificare a naționalei la Mondiale sau Europene pe termen scurt. Nu e doar vina lui Rădoi, ci întreg peisajul fotbalului românesc are o contribuție la aceste rezultate. Sigur, Mirel a avut niște performanțe la U21, dar, din păcate, nu se întâmplă la fel și la prima reprezentativă.

Vi se pare foarte competitiv campionatul nostru pentru a oferi soluții de top la națională? Să fim serioși! Sunt maximum patru echipe care contează la vârf, iar asta se simte și la nivelul tricolorilor.

Mirel a impus un stil la U21, care e mai greu de implementat la echipa mare. Indiferent că întâlnești Germania sau Azerbaidjan, te confrunți cu jucători cu experiență, nu e simplu să impui o anumită idee”, a afirmat Costel Gâlcă.

ADVERTISEMENT

De ce erau demiși selecționerii mai repede în trecut

”E greu însă să schimbi abordarea unui antrenor. Ce să faci? Să te duci să-i spui ‘nu mai juca așa, ci fă așa!?’ Dacă el crede într-o anumită strategie, nu poți să-i ceri să se lepede de ea. Dar trebuie găsit un echilibru.

Pretențiile erau mult mai mari înainte. Să ne amintim că nu doar unu-doi jucători evoluau în străinătate, aveam fotbaliști în campionate de top, așa că și așteptările erau mai înalte. De aceea probabil și selecționerii plăteau cu postul pentru mai puțin decât se întâmplă la Rădoi în materie de rezultate.

Dar nu cred că-i poate imputa cineva lui Rădoi faptul că nu face tot posibilul pentru a putea să etaleze jocul dorit la națională”, a încheiat antrenorul Constantin Gâlcă.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *