Cosmin Contra iese la atac! Nu-l iartă pe Cortacero: „Am fost păcălit să particip la această nenorocire”

Chiar dacă a trecut mai bine de jumătate de an de când s-a despărțit de Dinamo, Cosmin Contra nu va putea uita prea curând umilința la care l-a supus Pablo Cortacero. Liber de contract încă din decembrie 2020, tehnicianul regretă că a crezut în proiectul fantezist al spaniolului care a cumpărat echipa de la Ionuț Negoiță.

ADVERTISEMENT

A fost singura mea greșeală, că am crezut în ei, sunt niște impostori. Vor rămâne toată viața niște impostori pentru mine, am fost păcălit să particip la această nenorocire”, s-a confesat acesta într-un interviu acordat recent.

Când a decis să plece din Ștefan cel Mare, alb-roșii se aflau pe locul 14 în clasamentul Ligii 1 și nici nu mai îndrăzneau să spere la o salvare. După un scurt mandat al lui Gigi Mulțescu, adus în locul „secundului” Jerry Gane, minunea s-a produs sub bagheta cehului Dusan Uhrin, care a reușit să evite nu doar retrogradarea directă, ci și locul de baraj.

Cosmin Contra nu uită și nu iartă. Noi acuzații la adresa lui Pablo Cortacero

Îmi pare rău că am crezut în niște oameni, în niște spanioli. N-am văzut ce făceau spaniolii și îmi pare rău că am crezut orbește în niște oameni. A fost singura mea greșeală, că am crezut în ei, sunt niște impostori.

ADVERTISEMENT

Vor rămâne toată viața niște impostori pentru mine, am fost păcălit să particip la această nenorocire. Când n-am mai putut să stau la Dinamo am ridicat mâna și am plecat, ăsta e adevărul.

Multă lume vorbește, dar nimeni nu știe cum m-am simțit, prin ce am trecut. Eu m-am lovit de niște impostori. Nu mi-am imaginat niciodată că poate exista așa ceva, că niște persoane care vin din Spania, o țară așa de dezvoltată, să facă așa ceva.

Mi-aș dori un miracol, să fi fost de fapt un vis urât aceste trei luni, să vină banii cu nemiluita acum la final, să fie acel proiect pe care l-au promis ”, a dezvăluit Cosmin Contra la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Și Dusan Uhrin e pe picior de plecare: „Nu există niciun plan”

În altă ordine de idei, deși contractul îi expiră abia anul viitor, Dusan Uhrin se gândește serios să plece de la Dinamo. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru FANATIK, acesta mărturisește că nimeni nu l-a plătit pentru cele aproape două luni în care a condus echipa, deși a reușit să evite miraculos retrogradarea.

Eu vreau să continui dar trebuie să am un plan de la cei care sunt în acționariatul clubului, vreau să văd ceva atitudine pentru că trebuie rezolvate foarte multe probleme. Sincer, e o situație foarte grea, nu suntem deloc pe drumul cel bun, asta este sigur.

Și nu știu dacă se va schimba situația sau patronul, trebuie să iasă cineva în față cu un plan pentru sezonul următor, în acest moment eu nu știu ca Dinamo să aibă vreun plan.

Fanii lui Dinamo trebuie să înțeleagă că este foarte dificil ca echipa să continue așa pentru că nimeni nu știe ce se va întâmpla săptămâna viitoare, în 14 zile și așa mai departe.

ADVERTISEMENT

Și este foarte important să ai un plan. Dacă se vor rezolva niște lucruri atunci ne putem gândi și la performanță. Nu am fost plătit deloc. Și nu cred că a fost plătit cineva. Trebuie să-l întrebi pe Mario, dar mă îndoiesc că este cineva plătit”, a dezvăluit tehnicianul ceh.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *