Românii își vor face mai ușor analize medicale. Ce se întâmplă de la 1 iulie

Autoritățile anunță că de la 1 iulie pacienții își vor putea face mult mai ușor analizele medicale decontate de stat. 3.000 de cabinete ale medicilor de familie ar urma să fie dotate cu echipamentele necesare din fonduri PNRR.

ADVERTISEMENT

Pacienții vor fi consultați de medicul de familie pentru a fi identificați factorii de risc și vor fi determinate măsurile de prevenție, în urma diverselor investigații de laborator. Se au în vedere mai ales bolile cronice precum diabetul zaharat, hipertensiunea sau astmul bronșic. Aceste analize se făceau și până acum la diverse laboratoare, însă doar în limita unui plafon care de regulă se termina foarte repede.

Românii își vor face mai ușor analize medicale

3.000 de cabinete ale medicilor de familie vor fi dotate cu echipamente din fonduri PNRR pentru a se putea realiza cât mai repede diferite analize. De acestea pot beneficia atât copiii cât și adulții.

“Aceste analize sunt necesare și pentru monitorizarea pacienților cu boli cronice – aici ne referim la astm bronșic, bronhopneumopatie, diabet zaharat, hipertensiune, boală cronică la rinichi .

ADVERTISEMENT

Și ele sunt la fel de importante în economia unui management corect al unui astfel de pacient cu boală cronică”, a declarat Gindrovel Dumitra, președintele Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale a Medicilor de Familie, la Digi 24.

Analizele aceste se puteau face și înainte dar sistemul era mult mai greoi. Medicul de familie scria o trimitere, iar pacientul își căuta un laborator. De cele mai multe ori, pentru analize decontate la stat oamenii așteptau o perioadă destul de lungă, pentru că fondurile se terminau extrem de repede.

“Mai exact, laboratoarele aveau prin contract o obligație ca 10 la sută din fondurile care erau destinate de către Casa Asigurărilor de Sănătate să fie asigurate din venitul propriu pentru prevenție.

ADVERTISEMENT

Ei bine, acest „din venitul propriu” a făcut ca această reglementare să nu poată fi aplicabilă, iar pacienții care aveau nevoie de aceste examene profilactice să nu poată să beneficieze de ele”, a explicat Gindrovel Dumitra.

3.000 de cabinete vor fi dotate cu aparatură modernă

Astfel, de la 1 iulie accesul pacienților la analize decontate ar trebui să fie mult mai ușor.

3000 de cabinete sau asocieri de cabinete, cu prioritate cele din mediul rural ar trebui să fie dotate cu echipamente moderne prin PNRR. 

“Am observat că tot în PNRR este specificat că putem achiziționa un microanalyzer pentru laborator, dar și un EKG sau un ecograf necesare pentru a completa serviciile medicinei de familie”, a mai spus Gindrovel Dumitra.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *