Iulia Albu a ajuns la firul ierbii. În ce ipostază a apărut fosta jurată de la Bravo, ai stil

Iulia Albu este cunocută publicului larg pentru nonconformismul ei. Fosta jurată de la Bravo, ai stil știe cum să pozeze și de fiecare dată surprinde cu ipostazele sale.

ADVERTISEMENT

Vedeta a publicat două imagini cu ea întinsă pe iarbă, fără alte elemente care să șocheze de data asta.

Fashionista a renunțat, de altfel, de ceva vreme la extravaganțe în aparițiile sale publice, după ce fanii i-au scris în repetate rânduri că este extrem de frumoasă și nu are rost să se machieze sau să se îmbrace așa cum o făcea cândva.

Iulia Albu, întinsă pe iarbă

Faptul că Iulia nu mai poartă de câteva luni încoace accesorii care să șocheze nu înseamnă că vedeta a renunțat de tot la anumite piese vestimentare scumpe.

ADVERTISEMENT

Fosta nevastă a lui Mihai Albu nu poate renunța la eleganță oricât de simplu s-ar îmbrăca. Tot ce pune pe ea, chiar și o simplă cămașă, arată altfel căci dacă se pricepe la ceva foarte bine este cu siguranță la styling vestimentar.

Cu părul deslânat, cu o cămașă cu doi nasturi cu forme geometrice, în nuanțe de albastru, cu un tuș negru la ochi, Iulia a reușit să aibă încă o apariție destul de simplă. Una plină de bun gust și de data aceasta.

„La firul ierbii”, este textul pe care l-a scris Iulia la cele mai recente fotografii cu ea postate pe Instagram. Imaginile au fost apreciate de aproape 5.000 de persoane în nici 24 de ore.

ADVERTISEMENT

Printre vedetele care i-au dat inimioară pe Instagram se numără și cântăreața Anna Lesko, care o apreciază foarte mult pe critica de modă.

iulia albu
Iulia Albu a ajuns la propriu la firul ierbii. Foto: Instagram

Fashionista a crescut în ochii publicului și a vedetelor în timp

Iulia Albu a devenit una dintre cele mai controversate vedete din România încă din timpul căsniciei sale cu Mihai Albu. Cei doi au împreună o fată pe nume Mikaela, disputată timp de mai mulți ani de cei doi părinți.

Iulia a început să fie un nume care contează în showbiz-ul românesc în urmă cu 10 ani. A fost prima polițistă a modei care a pus punctul pe i de fiecare dată când a fost rugată să comenteze ținutele vedetelor. Nu a menajat pe nimeni, iar asta i-a adus notorietate.

De-a lungul anilor, din cauza criticilor sale, Iulia a intrat în conflicte cu mai multe starlete de la noi. Vedeta a reușit să devină din doamna care aduce trofeul ”Bau-bau” una din cele mai respectate fashioniste de la noi.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *