Ilie Dumitrescu a analizat prestația României în amicalul cu Anglia: „Acolo suferim!”

Mirel Rădoi a fost mulțumit de jocul prestat de elevii săi în partida de la Middlesbrough, însă este deranjat de ineficiența pe plan ofensiv a naționalei României.

ADVERTISEMENT

Și căpitanul Vlad Chiricheș, fostul jucător al lui Tottenham, a fost mulțumit de jocul prestat de naționala României și de agresivitatea pozitivă din teren.

Ilie Dumitrescu știe unde s-a făcut diferența: „În duelurile unu contra unu am suferit”

Ilie Dumitrescu a tras concluziile după înfrângerea cu 1-0 împotriva Angliei. Fostul antrenor a găsit o explicație foarte simplă pentru eșecul „tricolorilor”, care au pierdut duelurile directe cu adversarii, ceea ce la final a făcut diferența: „În duelurile unu contra unu am suferit, acolo s-a făcut diferența prin valoarea individuală a jucătorilor”, a subliniat acesta.

Dacă în prima repriză englezii au avut două bare, analistul Digi Sport consideră că „tricolorii” au echilibrat jocul în partea secundă și laudă posesia și inițiativele pe plan ofensiv arătate de fotbaliștii lui Mirel Rădoi: „În repriza a doua am echilibrat jocul, am avut și șanse, am avut și o posesie mai bună, dar am fost expuși. Suferim în duelurile unu contra unu. Chiricheș e foarte ușor eliminat din joc. Eu spun că au fost momente bune de joc, am avut posesie superioară. Am avut inițiativa, am arătat bine”, a spus „Mister” plăcut surprins.

ADVERTISEMENT

Deian Sorescu, jucătorul lui Dinamo care a debutat în amicalul cu Georgia, când a oferit o pasă de gol, a fost unul dintre cei mai buni „tricolori” și cu Anglia, lucru scos în evidență și de fostul component al Generației de Aur. Fundașul dreapta al naționalei a fost însă înlocuit în minutul 68 al meciului cu Tiberiu Căpușă, jucătorul celor de la Chindia, care a produs un penalty la doar un minut după ce a intrat pe teren: „S-o fi întâmplat ceva cu Sorescu, pentru că el a fost extrem de activ, a acoperit bine zona. A fost unul dintre cei mai buni jucători din această seară. Câteodată nu înțeleg anumite mutări”, a spus nedumerit Ilie Dumitrescu.

Mirel Rădoi a pus schimbarea lui Deian Sorescu pe seama oboselii: „Trebuie să facem schimbări forțate”

Ilie Dumitrescu a fost încântat de jocul naționalei României contra Angliei, chiar dacă am pierdut cu 1-0, în urma penalty-ului provocat de debutantul Tiberiu Căpușă. Înfrângerea de la Middlesbrough reprezintă prima suferită de România pe tărâm englezesc.

Mirel Rădoi a explicat înlocuirea lui Deian Sorescu cu Tiberiu Căpușă, fundașul de 23 de ani al celor de la Chindia Târgoviște, sub formă de împrumut de la Viitorul Constanța. Selecționerul a motivat înlocuirea dinamovistului prin prisma obososelii, Sorescu fiind integralist în partida din urmă cu trei zile cu Georgia.

ADVERTISEMENT

„Da, nu a fost un debut fericit pentru Căpușă. Trebuia să aștepte la acea fază. Din păcate trebuie să facem anumite schimbări forțate din cauza oboselii. Și trebuie să ne adaptăm din mers. Am încercat pe cât posibil ca toți jucătorii să joace”, a lămurit lucrurile antrenorul naționalei.

Remarcile lui Ilie Dumitrescu: „Echipa a fost periculoasă pe contraatac”

Ilie Dumitrescu e de părere că naționala României a fost extrem de periculoasă pe contraatac în prima repriză, când „tricolorii” au avut trei ocazii marii, fiind primii care au trimis șuturi pe spațiul porții, însă apoi englezii și-au creat ocazii mari pe contraatac: „Echipa a fost periculoasă pe contraatac în prima parte, apoi am ieșit și am fost expuși pe contraatacurile lor. Au fost câteva acțiuni pe care nu le-am putut fructifica”, a spus Mister cu părere de rău.

Jucătorii Universității Craiova, Alexandru Cicâldău și Andrei Ivan, au fost ceilalți remarcați ai lui Ilie Dumitrescu, cei doi „lei” având o șansă uriașă: „A fost dubla-ocazie la Cicâldău și Ivan, unde a scos senzațional Johnstone”, a mai punctat analistul Digi Sport.

România a ajuns la patru înfrângeri consecutive înaintea „meciurilor de foc” din toamnă cu Islanda (2 septembrie) în deplasare, Liechtenstein (5 septembrie) pe teren propriu și Macedonia de Nord (8 septembrie) tot în deplasare.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *