Dan Barna, alături de Clotilde Armand în scandalul gunoaielor din Sectorul 1: ”Are tot sprijinul USR PLUS”

Dan Barna, unul dintre co-președinții USR PLUS, a avut, luni, o ieșire publică pe tema scandalului imens al gunoaielor neridicate din Sectorul 1.

ADVERTISEMENT

Vicepremierul Cabinetului Cîțu declară că ​o susține pe Clotilde Armand în demersurile sale privind criza gunoiului din zona pe care o administrează.

Dan Barna o susține pe Clotilde Armand în scandalul gunoaielor din Sectorul 1

În opinia lui Barna, cetățenii din Sectorul 1 nu trebuie să plătească de 5 ori mai mult pentru ridicarea gunoiului în comparație cu alți cetățeni din țară.

”Am avut în această dimineaţă o şedinţă a Biroului Naţional al USR PLUS. Una dintre temele abordate este susţinerea şi un mesaj foarte clar şi neechivoc de susţinere a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, şi a luptei pe care ea o poartă cu mafia gunoaielor în aceste zile.

ADVERTISEMENT

Cetăţenii Sectorului 1 nu merită să plătească de cinci ori preţul gunoiului faţă de marea majoritate a oraşelor din ţară, pentru că aşa a dorit acum aproape 20 de ani domnul Chiliman.

Am văzut ce se întâmplă. Ştiam în momentul în care USR PLUS a anunţat că va veni la guvernare locală şi naţională că vor veni astfel de lupte.

Cătălin Drulă – la metrou; Coltilde Armand – cu gunoaiele şi sunt multe alte exemple în ţară. Despre asta e vorba, despre ieşirea dintr-o logică în care ne-am obişnuit să stăm, să ne complacem”, a spus liderul USR PLUS.

ADVERTISEMENT

Dan Barna, apel pentru colegii din Coaliție în privința campaniei de vaccinare

Tot în ieșirea sa publică de luni, Dan Barna a anunțat că va propune ca în ședința Coaliției PNL-USR PLUS – UDMR să fie prezentat săptămânal un raport privind evoluția campaniei de vaccinare.

”Voi solicita colegilor să avem săptămânal în Coaliție un raport privind evoluția campaniei de vaccinare, pentru a încerca să ne calibrăm eforturile. Nu există altă soluție, vaccinarea e singura soluție de a ieși din această logică de restricții”, a explicat Dan Barna la finalul unei ședințe a USR PLUS care a avut loc la Parlament.

Liderul politic spune că USR PLUS a lansat propria campanie pentru a încuraja vaccinare și a făcut apel la partide, la organizațiile civice, sociale și religioase să dezvolte campanii pentru a ajunge cât mai aproape de oameni.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *