Care este motivul conflictului dintre Zinedine Zidane şi Florentino Perez! Ce clauză avea antrenorul francez

Zinedine Zidane a plecat de la Real Madrid, deși ar fi trebuit să achite o clauza de reziliere uriașă, de zece milioane de euro, însă Florentino Perez a „închis” ochii.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, boss-ul celor de la Real Madrid a fost extrem de deranjat de declarațiile antrenorului francez după despărțirea de madrileni, ținând cont că a fost lăsat să plece gratis.

Zinedine Zidane și Florentino Perez sunt la „cuțite”. Care e motivul

Zinedine Zidane l-a atacat pe Florentino Perez după plecarea de la Real Madrid și a rupt tăcerea: „Mi-aș fi dorit ca relația cu președintele Florentino Perez să fie alta. Mi-aş fi dorit ca relaţia mea cu clubul şi cu preşedintele, în ultimele luni, să fie puţin diferită de cea a altor antrenori.”, a surprins francezul.

Fostul jucător și antrenor al galacticilor a explicat motivele pentru care renunță la postul său, în ciuda faptului că avea o clauză de reziliere enormă: „Plec deoarece clubul nu-mi oferă încrederea de care am nevoie. “Plec pentru că nu mai simt că acest club îmi mai oferă încrederea de care am nevoie, nu-mi oferă sprijinul pentru a construi ceva pe termen mediu sau lung”, și-a continuat atacurile Zidane.

ADVERTISEMENT

Zinedine Zidane a scris istorie la Real Madrid ca antrenor și jucător, cucerind nu mai puțin de 11 trofeu, însă consideră că nu a fost apreciat la adevărata sa valoare: „M-am născut un învingător şi am fost aici pentru a câştiga trofee, dar dincolo de asta sunt fiinţele umane, emoţiile, viaţa şi am senzaţia că aceste lucruri nu au fost apreciate şi că nu s-a înţeles că dinamica unui mare club se menţine aşa. Într-un fel, chiar mi s-au adus reproşuri”, s-a destăinuit tehnicianul „los blancos”.

Zinedine Zidane, atac acid la Florentino Perez: „Nu ceream privilegii, desigur că nu, ci un pic mai multă memorie!”

Zinedine Zidane e de părere că în această epocă a fotbalului, e foarte greu pentru un antrenor să reziste mai mult de doi ani pe banca unui club mare, indiferent de bani sau performanțe și îi acuză pe cei din conducere: „Nu ceream privilegii, desigur că nu, ci un pic mai multă memorie. Astăzi, viaţa unui antrenor pe banca unui club mare este de două sezoane, nu mult mai mult”, a mai spus Zidane supărat.

În opinia sa, mandatul se poate extinde pe o perioadă mai lungă de timp, doar dacă între conducere și antrenor există mai mult decât o relație profesională: „Pentru a dura mai mult, relaţiile umane sunt esenţiale, sunt mai importante decât banii, mai importante decât faima, mai importante decât orice. Trebuie să ai grijă de asta”, a fost discursul lui „Zizou” care a tulburat apele pe Santiago Bernabeu.

ADVERTISEMENT

Deși l-a pierdut pe Zinedine Zidane, Real Madrid e foarte aproape să își asigure serviciile starului lui Paris Saint-Germain, Kylan Mbappe, care e decis să plece și a refuzat ultima ofertă a șeicului. Atacantul mai are un an contract, însă cel mai probabil cele două cluburi vor ajunge la o înțelegere, iar jucătorul ar putea semna cu spaniolii în luna august.

Zinedine Zidane nu uită totuși ce a făcut Florentino Perez pentru el: „Asta i-o datorez!”

În ciuda divergențelor dintre cei doi, Zinedine Zidane nu a uitat căt de multe îi datorează lui Florentino Perez, cel care l-a convins să revină ca antrenor în 2019: „Când am acceptat să o antrenez din nou pe Real Madrid, în mai 2019, după o pauză de 8 luni, am făcut-o pentru că președintele Florentino Perez mi-a cerut-o și, desigur, pentru că voi mi-o cereați în fiecare zi. Am petrecut 20 de ani la Madrid și a fost cel mai frumos lucru care s-a întâmplat în viața mea”, a fost declarația de dragoste a lui „Zizou” pentru fanii lui Real.

Antrenorul de 48 de ani e conștient că președintele lui Real Madrid a fost unul dintre cei mai importanți oameni din cariera sa și care l-au ajutat să ajungă ceea ce e astăzi: „Asta i-o datorez lui Florentino Perez care a pariat pe mine în 2011, care a luptat pentru mine când unii erau împotriva mea. Îi voi fi mereu recunoscător”, a fost sincer Zidane.

Cu toate astea, Zinedine Zidane nu a putut trece peste anumite lucruri care l-au deranjat, deși Florentino Perez l-a „iertat” de clauza de reziliere de zece milioane de euro: „S-a uitat tot ce am construit zi de zi, ce am adus în relația cu jucătorii și cu cele 150 de persoane care lucrează în jurul echipei. Sunt un învingător și mă aflam aici pentru a câștiga trofee, dar am senzația că aceste lucruri nu au fost apreciate. Ba chiar mi-au fost reproșate. Nu cer tratament preferențial, ci doar ținere de minte”. Se pare că acestea au fost declarațiile care l-au deranjat teribil pe Florentino Perez.

ADVERTISEMENT

Zidane s-a reîntors la Real Madrid pe 11 martie 2019 și a condus echipa de pe bancă în 114 meciuri. Primul pe lista lui Florentino Perez se pare că ar fi Antonio Conte, care tocmai s-a despărțit de Inter Milano, cu care a cucerit titlul după 11 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *