Timișoreanca Ioana Gașpar s-a oprit în semifinale la Heraklion

Timișoreanca Ioana Gașpar a ratat calificarea în finala turneul ITF Heraklion 9, din Grecia. Jucătoarea în vârstă de 38 de ani a fost învinsă azi, în semifinale, de a șasea favorită, Michaela Bayerlova (Cehia), cu 7-6, 1-6, 6-2.

Meciul a durat două ore și 46 de minute. Jucătoarea timișoreană va disputa, tot astăzi, finala probei de dublu, unde face pereche cu poloneza Weronika Falkowska. Cele două, care sunt favorite nr. 2, vor întâlni perechea Julia Kimmelmann (Germania)/Anna Popescu (Marea Britanie).

Vă amintesc, Ioana Gașpar a câștigat turneul de săptămâna trecută de la Heraklion, fiind a patra cea mai vârstnică jucătoare care câștigă un turneu ITF în ultimii 10 ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *