Toate informaţiile despre amicalul Anglia – România. „Tricolorii” au efectuat antrenamentul oficial la Middlesbrough. Foto

Naţionala României a mai scris miercuri, 2 iunie, încă o pagină neagră în istoria ei, reuşind să piardă la Ploieşti pentru prima dată în faţa Georgiei. Duminică, 6 iunie, tricolorii vor susţine al doilea joc amical, de această dată urmând a merge în vizită la una dintre cele mai puternice reprezentative de pe continent, Anglia.

ADVERTISEMENT

Examenul este infinit mai dificil şi vine într-un moment complet nefavorabil pentru fotbalul românesc, aflat într-o teribilă derivă în ultimii ani aproape la toate nivelurile, exceptând rezultatele lui CFR Cluj în cupele europene şi realizările reprezentativei U21 la ultimelec două turnee finale.

Anglia este la acest moment o adevărată forţă, cu un lot de mare valoare, alcătuit din vedetele autohtone din Premier League şi va fi aproape o misiune imposibilă pentru apărarea de şvaiţer a României să poată scăpa fără o înfrângere usturătoare. Este trista constatare pe care o tragem după ce am încasat două goluri de la Georgia, tot două de la Macedonia, la noi acasă, şi trei în Armenia, naţionale pe care cu ani în urmă le băteam fără drept de apel.

Bilanţ catastrofal pentru selecţionerul Mirel Rădoi

Sigur, există şi sintagma, de mult dovedită a fi reală, că nici un meci nu seamănă unul cu altul, însă temerile noastre nu au cum să fie estompate atâta vreme cât pe teren se vor afla aceiaşi fundaşi pe lângă care necunoscuţii atacanţi georgieni, macedoneni, cu excepţia lui Pandev, sau armeni au trecut ca acceleratul prin halte.

ADVERTISEMENT

Pentru selecţionerul Mirel Rădoi, aflat la al şaselea eşec în 11 partide, un bilanţ de-a dreptul catastrofal, evoluţia noastră din meciul cu Georgia a fost una bună, dar am avut neşansă, opinie îmbrăţişată şi de unii dintre tricolori, după care am jucat frumos, dar nu am avut noroc.

I-a pierdut pe Florin Tănase şi Iulian Cristea

Pentru meciul care va avea loc duminică, 6 iunie, pe stadionul Riverside din Middlesbrough, un loc de tristă amintire mai ales pentru Mirel Rădoi, pentru că aici a pierdut incredibil Steaua în semifinala retur din Cupa UEFA în faţa echipei locale, selecţionerul nu va avea la dispoziţie doi jucători: suspendatul Florin Tănase şi fundaşul central Iulian Cristea accidentat, ambii de la FCSB.

Cu siguranţă se vor efectua modificări în primul unsprezece faţă de meciul cu Georgia. Sunt foarte mari şanse ca în poartă să apară Florin Niţă, după ce la Ploieşti a fost utilizat un portar care a gafat enorm în ultimele meciuri, Andrei Vlad. Evoluţia lui Deian Sorescu pe postul de fundaş dreapta, pe care a debutat, a fost mulţumitoare, în sensul aportului consistent în atac, dar a lăsat mari spaţii pe partea sa din acest motiv.

ADVERTISEMENT

Nu are multe soluţii în zona fundaşilor centrali

Vlad Chiricheş nu se află în cea mai bună formă de mai multă vreme, dar probabil că nu va lipsi nici acum. Absenţele lui Andrei Burcă şi acum Iulian Cristea duc spre varianta continuităţii lui Ionuţ Nedelcearu, iar pe banda stângă poate apărea Mario Camora sau poate să rămână Cristi Ganea, cu momente bune şi mai puţin bune.

Răzvan Marin a ratat un penalty cu Georgia, dar rămâne un punct de referinţă în zona mijlocaşilor la închidere, unde ar putea reface tandemul cu Nicolae Stanciu, intrat doar în ultima parte la Ploieşti. În linia ofensivă de trei Ianis Hagi a arătat multe lucruri bune cu Georgia şi ar putea continua pe banda dreaptă. În locul suspendatului Florin Tănase primul înlocuitor ar trebui să fie Budescu, iar pe stânga există mai multe opţiuni, ca şi în atac, unde Ivan ar putea începe în locul lui Alibec.

Greenwood şi Lingard, out din lotul Angliei pentru EURO 2020

Anglia se află în faza ultimelor verificări înainte de startul la EURO 2020, într-o grupă cu Cehia, vicecampioana mondială Croaţia şi vecinii şi duşmanii din Scoţia. Meciul cu România este o excelentă ocazie pentru selecţionerul Gareth Southgate atât pentru a încerca o formulă de start pentru partida de debut, cu Croaţia, cât şi pentru a remedia ceea ce încă nu funcţionează cum vrea el.

Singurul absent din motive medicale este jucătorul lui Manchester United, Mason Greenwood, iar Jesse Lingard, care a evoluat ultima parte a sezonului trecut la West Ham sub formă de împrumut, nu a fost păstrat în lot. Fundaşul lui Manchester United, Harry Maguire, a fost menţinut deşi nu a putut juca finala Europa League din motive de sănătate şi nici acum nu e sută la sută refăcut.

ADVERTISEMENT

Opt atacanţi de top în lotul lui Gareth Southgate!

Este adevărată inflaţie de vedete în atacul Angliei, unde numărăm nu mai puţin de opt jucători: Harry Kane, Marcus Rashford, Dominic Calvert-Lewin, Phil Foden, care poate juca lejer şi ca mijlocaş ofensiv, Jadon Sancho, Raheem Sterling, Jack Grealish (Aston Villa) care şi el poate juca şi mijlocaş şi Bukayo Saka, puştiul care a impresionat la Arsenal.

Doar trei jucători provin de la echipe din afara Regatului: fundaşul Tripier de la Atletico Madrid şi mijlocaşul Jude Bellingham şi atacantul Jadon Sancho de la Borussia Dortmund. Cei mai mulţi, câte patru sunt de la cele două rivale din Manchester, care au ocupat primele două poziţii sezonul trecut.

România, neînvinsă în faţa Angliei din 1970!

România are, în mod neaşteptat, un bilanţ pozitiv cu Anglia: trei victorii, şase egaluri, două eşecuri, ultimul tocmai la CM 1970, în Mexic! I-am bătut în ultimele două meciuri oficiale, 2-1 la CM 1998 şi 3-2 la Euro 2000 şi i-am învins şi la tineret, în grupele turneului final al CE din Italia, în 2019, cu 4-2.

ADVERTISEMENT

Vremea la Middlesbrough pentru duminică, 6 iunie, se anunţă a fi destul de frumoasă, fără pericol de precipitaţii, temperatură 19 grade. Va ploua doar vineri şi luni şi marţi, următoarele două zile după meci.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *