Diana Şoşoacă, circ la centrul de vaccinare din Piaţa Constituţiei. Medicii prezenţi, hărţuiţi şi jigniţi de senatoare: “Nu vă e ruşine, needucaţilor!“

Senatoarea Diana Șoșoacă a mers la centrul de vaccinare drive-through din Piața Constituției. Nu i-a trebuit însă prea mult să facă un alt scandal monstru. Inițial a sus că vrea să discute cu medicii prezenți, dar lucrurile au degenerat rapid.

ADVERTISEMENT

Un medic a scos-o din sărite, iar de aici până la huiduieli și jigniri nu a fost decât un pas. În ultima perioadă Șoșoacă a fost protagonista mai multor scandaluri fiind sancționată și de Biroului permanent al Senatului.

Diana Şoşoacă, circ la centrul de vaccinare din Piața Constituției

Diana Șoșoacă a mers la centrul de vaccinare drive-through din Piața Constituției pentru a le cere medicilor prezenți informații despre serul pe care îl administrează. Aceasta le-a reproșat că nu le prezintă oamenilor reacțiile adverse provocate de vaccinul anti-Covid. Discuția a avut inițial la bază responsabilitatea juridică a cadrelor medicale în cazul în care cei vaccinați au reacții adverse.

“Şoşoacă: Voiam să vă întreb cu ce vaccinuri se vaccinează aici. Înțeleg, doar cu Pfizer. Oamenilor ce le este adus la cunoștință cu privire la vaccin?

ADVERTISEMENT

Medic: În legătură cu ce?

Șoșoacă: Cu vaccinul.

Medic: Beneficiile.

Șoșoacă: Efectele adverse le sunt aduse la cunoștință?,

Medic: Nu.”

Dialogul halucinant dintre Șoșoacă și medici

Cadrele medicale au încercat să poarte un dialog, doar că nu prea au reușit. Cum medicii “și-au permis” să-i răspundă senatoarea s-a enervat cumplit și a devenit foarte vocală. A țipat de mai multe ori. I-a jignit pe cei prezenți după care i-a huiduit.

Șoșoacă: Sunteți cadru medical. Știți că dvs răspundeți dacă pățește cineva ceva? Cunoașteți legea?”. (…)

ADVERTISEMENT

Șoșoacă: Să-mi spuneți efectele adverse, sunt cunoscute. Nu mi le prezentați? Spuneți-mi efectele adverse.

Medic: Febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare la locul vaccinării. Acestea sunt cele minime. Cele medii pot fi trombotice după orice vaccin. (…)

Șoșoacă: Ce se întâmplă cu persoana după acele trombotice? Ce poate să pățească?

Medic: Tromboză periferica care duce cel mai mult la AVC.

Șoșoacă: AVC. Cel mai simplu? Știi că poți să rămâi paralizat? Poți să și mori.

ADVERTISEMENT

Medic: Cine vine la vaccin cunoaște aceste riscuri.

Șoșoacă: Cum să le cunoască dacă nu le prezentați?, este o parte din dialogul halucinant.

Apoi luat la țintă un alt medic care îi ceruse să nu mai facă scandal și să plece.

“Ia mai vorbii o dată, ce să fac, să părăsesc zona? Uite că nu vreau, nu vă e rușine să vorbiți așa, v-ați făcut breasla de râs, needucaților”, le-a mai strigat senatoarea cadrelor medicale.

În urmă cu mai bine de e o lună, Diana Șoșoacă a fost sancționată de Biroului permanent al Senatului. A primit un avertisment scris și i s-a interzis ca timp de trei luni să mai reprezinte Senatul în relațiile interne sau externe.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *