Un crater misterios a apărut în centrul Mexicului. Ce spun oamenii de știință. Video

Fenomen straniu petrecut în aceste zile în Mexic. Un crater misterios, cu diametrul de 80 de metri, a apărut din senin în centrul statului.

ADVERTISEMENT

Groapa, care este plină cu apă, a apărut în Santa Maria Zacatepec, din statul Puebla. Cu o adâncime de aproximativ 20 de metri, aceasta amenință să înghită o casă din apropiere.

Un crater misterios de 60 de metri a apărut în centrul Mexicului

Craterul din statul nord-american are o evoluție amenințătoare în ceea ce privește mărimea sa. Potrivit presei internaționale, acesta crește cu aproximativ 20-30 de metri pe zi.

Dacă duminică avea 30 de metri diametru, luni a ajuns la 60, în timp ce marți trecea de 80, spre îngrijorarea celor din zonă.

ADVERTISEMENT

Familia Sanchez, care are casa în gura acestui crater apărut peste noapte, se teme că locuința va fi afectată în următoarele zile.

”Nu avem nimic. Nu suntem de aici. Nu avem rude. Suntem singuri”, a declarat pentru mass-media locale Heriberto Sanchez, originar din statul sud-estic Veracruz, scrie site-ul News.com.

Ce spun oamenii de știință despre fenomenul din Mexic

Oamenii de știință și autoritățile au luat în considerare ipotezele care includ o evoluție geologică sau variații ale conținutului de apă al solului ca posibile cauze.

ADVERTISEMENT

Într-un videoclip postat pe rețelele de socializare, doi bărbați au fost văzuți apropiindu-se de crater cu puțin înainte ca aceasta să se extindă brusc, forțându-i să fugă în siguranță.

”Va crește până când natura va decide, când apa nu mai exercită presiune”, a spus guvernatorul statului Puebla, Miguel Barbosa.

Acesta a subliniat faptul că în acest moment pe primul plan este siguranță oamenilor: ”Important este acum siguranța publică”, a mai spus oficialul.

Potrivit Studiului Geologic al SUA (USGS), gropile de acest fel apar atunci când structura solului se modifică și nu mai poate susține stratul superior. Acest lucru se poate întâmpla din mai multe cauze, între care eroziunea rocilor din straturile inferioare din cauza apelor.

ADVERTISEMENT

În ianuarie acest an, un crater imens a înghițit mai multe mașini în parcarea unui spital din sudul Italiei. În ianuarie 2020, cel puțin șase persoane au murit și alte 16 au fost rănite după ce o groapă masivă a înghițit un autobuz cu pasageri, în nord-vestul Chinei.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *