Mihaela Buzărnescu a cedat în trei seturi în fața Serenei Williams

Mihaela Buzărnescu, locul 174 mondial, a fost eliminată, aseară, de americanca Serena Williams, numărul 8 WTA şi favorită 7, în turul doi al probei de simplu feminin de la Roland Garros.

Fostul lider mondial s-a impus cu scorul de 6-3, 5-7, 6-1, în două ore şi trei minute.

Vă amintim, în primul tur, Williams a avut adversară tot o româncă, pe Irina Begu, pe care a învins-o cu scorul de 7-6 (6), 6-2.

În runda următoare, americanca o va întâlni pe compatrioata sa Danielle Collins, locul 50 WTA.

România rămâne cu două jucătoare în turul al treilea: Ana Bogdan, care va juca mâine cu spaniola Paula Badosa Gilbert (35 WTA), și Sorana Cîrstea, care o va înfrunta pe rusoaica Daria Kasatkina (37 WTA).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *