E în pericol Simona Halep să rateze Wimbledon? ”Am avut două rupturi”

Campioana noastră a dezvăluit inițial că are o ruptură musculară la gambă, iar perioada de recuperare va fi  între 3 și 5 săptămâni.

ADVERTISEMENT

În aceste condiții, numărul 3 mondial a fost obligată să se retragă de la French Open pentru prima oară în carieră.

Participarea Simonei Halep la Wimbledon e pusă sub semnul întrebării

Dar veștile sunt și mai proaste decât s-a crezut inițial, Simona Halep dezvăluind că a suferit de fapt două rupturi musculare, dar una dintre ele este mai ușoară, iar în aceste condiții ar putea rata prezența și la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului.

”Momentele de la Roma au fost într-adevăr grele pentru că din nimic mi s-a întâmplat această ruptură. Nu am anticipat-o absolut deloc. Mi s-a părut imposibilă că stând la retur se poate întâmpla o ruptură musculară. Chiar am avut două.

ADVERTISEMENT

Prima este mult mai profundă, a doua este la suprafață, dar amândouă sunt destul de periculoase. Am acceptat această accidentare și sunt destul de pozitivă pentru că știu că dacă ești pozitiv și ai încredere te poți vindeca mai repede și am început deja procesul vindecării”, a declarat Halep pentru eurosport.ro.

Românca nu e obișnuită să stea acasă în mijlocul sezonului

Ocupanta locului 3 în clasamentul mondial a precizat că se simte ciudat că se află acasă într-o perioadă în care de obicei era în plină acțiune și a menționat că nu are cea mai bună stare de spirit.

”De obicei nu sunt în această perioadă acasă, dar din păcate anul acesta m-am accidentat. Este diferit față de anul trecut pentru că anul trecut nu se jucau turnee. Atunci a fost mai ușor de gestionat, dar acum sufăr puțin, toată lumea e la turnee, iar eu sunt acasă.

ADVERTISEMENT

Nu pot nici să mă antrenez pentru că accidentarea este încă la început. Va trebui să mai stau o perioadă fără tenis, fără alergare pentru că mușchiul încă nu s-a sudat. E greu, pentru că nu sunt obișnuită să stau în mijlocul sezonului acasă și să nu fac nimic”, a spus ea.

Halep, două sesiuni de recuperare pe zi

În ciuda situației incerte, organizatorii au inclus-o pe Simona Halep pe tabloul principal la Londra, unde vor mai participa alte trei jucătoare din România: Sorana Cîrstea, Patricia Țig și Irina Begu, în timp ce Ana Bogdan va fi nevoită să joace în calificări.

Așa cum FANATIK a dezvăluit în exclusivitate încă din 19 mai, Halep efectuează în această perioadă două sesiuni de recuperare pe zi, în loc de doar una singură.

Principala țintă a sportivei este participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, acolo unde și-a fixat ca obiectiv câștigarea unei medalii.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *