Sorana Cîrstea, în turul 3 la Roland Garros

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a treia a turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o pe italianca Martina Trevisan cu 6-4, 3-6, 6-4, notează Agerpres.

(Photo by Nicolas ASFOURI / AFP)

Cîrstea (31 ani, 54 WTA) a obţinut o victorie strânsă la capătul unui meci care a durat două ore şi 37 de minute. Cel mai bun rezultat al Soranei la Paris rămâne sfertul de finală din 2009.

Trevisan (27 ani, 97 WTA) a ajuns până în sferturile de finală ale turneului parizian la ediţia de anul trecut, care a însemnat şi prima ei participare pe tabloul principal la Roland Garros.

Cîrstea a încheiat cu 3 aşi şi o dublă greşeală (la a doua minge de meci), în timp ce Trevisan a avut nu mai puţin de 10 duble greşeli.

În turul al treilea, Cîrstea o va înfrunta pe rusoaica Daria Kasatkina, care a dispus de elveţianca Belinda Bencic, a zecea favorită, cu un sec 6-2, 6-2.

Sorana Cîrstea este a doua româncă ajunsă în turul al treilea la Roland Garros, după Ana Bogdan, care a beneficiat de retragerea japonezei Naomi Osaka. Astăzi va juca în turul secund şi cealaltă reprezentantă a ţării noastre rămasă în cursă, Mihaela Buzărnescu, împotriva americancei Serena Williams.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *