Se dezice Răzvan Burleanu de Mirel Rădoi? ”E un regres. Să facă el mai multe comentarii”

”Tricolorii” au fost învinși de Georgia, scor 1-2, aceasta fiind prima înfrângere din istorie în fața gruzinilor.

ADVERTISEMENT

Imediat după eșecul surprinzător în fața Georgiei, Mirel Rădoi a făcut haz de necaz și a spus că ne-am cam obișnuit cu înfrângerile.

A pierdut Mirel Rădoi susținerea lui Răzvan Burleanu?

Un susținător fervent al lui Mirel Rădoi, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a părut că începe să se îndoiască de calitățile acestuia de selecționer după eșecul în fața Georgiei, iar declarațiile sale au avut un ton destul de amenințător.

”A fost o seară nereușită. În niciun caz nu vorbim de o criză însă. Ne îngrijorează totuși ceea ce se întâmplă. Ceea ce Rădoi și staff-ul tehnic au avut ca obiectiv pentru acest meci, și cel cu Anglia, este să regăsim jucători noi pentru jocurile oficiale din toamnă.

ADVERTISEMENT

Am văzut foarte mulți jucători noi. Ar fi trebuit să arătăm altfel în această seară. Nici pentru jucători, nici pentru staff-ul tehnic nu e deloc ușor”, a declarat Burleanu după amicalul de la Ploiești.

Președintele FRF, amenințări voalate

Șeful de la Casa Fotbalului a avut un mesaj extrem de puternic pentru selecționer, chiar dacă la suprafață a părut că îl susține în continuare pe Rădoi.

”Ne doream să câștigăm, astfel încât să avem o vară liniștită la dispoziție pentru a pregăti mult mai bine campania din toamnă. E rolul lui Rădoi să facă mai multe comentarii.

ADVERTISEMENT

E un regres, e categoric. Obiectivul e ca pentru luna septembrie să avem cel mai bun lot pentru această campanie de calificare”, a încheiat Răzvan Burleanu, vfădit nemulțumit de ce a văzut în partida cu Georgia.

Jucătorii, discurs halucinant după eșecul cu Georgia

În schimb, Cosmin Olăroiu, prieten bun cu Mirel Rădoi, e de partea selecționerului și cere timp ca tactica acestuia să înceapă să dea roade, însă i-a atacat voalat pe jucători că nu dau totul sun tricolor.

”Tricolorii” au fost mulțumiți de felul în care s-au prezentat la Ploiești pentru duelul cu Georgia și consideră că fotbalul prestat a fost unul de calitate, în ciuda înfrângerii.

Este a treia înfrângere consecutivă pe care o suferă naţionala României, după eşecurile contra Germaniei şi Armeniei, din preliminariile pentru Campionatul Mondial 2022. Este un nou eşec ruşinos în mandatul lui Mirel Rădoi, care a ajuns deja la şase eşecuri ca selecţioner. Din totalul de 12 partide jucate. Mai are două remize şi patru victorii.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *