România pierde în premieră în fața Georgiei! Gruzinii, victorie cu 2-1, după un amical cu penalty ratat și două eliminări. Video

Meciul amical România – Georgia are loc miercuri, 2 iunie, cu începere de la ora 21:45, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti şi este primul joc de verificare din această săptămână pentru tricolori, pentru că duminică, 6 iunie, ei vor da replica la Middlesbrough naţionalei Angliei, una dintre cele mai puternice reprezentative de pe continent.

ADVERTISEMENT

România, deşi se numără cu Arena Naţională din Bucureşti printre gazdele turneului final EURO 2020, nu va fi prezentă la competiţia majoră a fotbalului de pe continentul nostru. Tricolorii se află acum în plină campanie preliminară pentru CM 2022, din Qatar, dar nici aici lucrurile nu stau deloc bine, pentru că după trei meciuri avem o victorie şi două înfrângeri şi ocupăm locul 4.

Cum însă drumul spre Qatar este încă lung şi speranţele la poziţia a doua, care înseamnă baraj, nu au murit de tot, selecţionerul Mirel Rădoi a sunat adunarea acum la final de sezon intern, pentru ca în cele două meciuri amicale să poată vedea la lucru atât jucătorii convocaţi regulat cât şi numele noi aduse în premieră.

România – Georgia Live stream PRO TV

Rădoi admite că există încă posturi pe care nu poate spune că avem un titular cert, pe cel de fundaş dreapta încercând şapte soluţii până acum, fără succes şi pregătindu-se acum pentru a opta, cu Deian Sorescu de la Dinamo, un jucător de bandă, ofensiv, reprofilat în această poziţie.

ADVERTISEMENT

Partida România – Georgia se joacă miercuri, 2 iunie, de la ora 21:45, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti şi va fi televizată în direct şi în exclusivitate numai pe programul PRO TV, dar o puteţi urmări şi pe site-ul FANATIK.RO în format LIVE VIDEO. Arbitrul întâlnirii este grecul Anstasios Sidiropoulos.

Cum pot intra suporterii pe stadion după 565 de zile de absenţă

Va fi prima partidă a tricolorilor după nu mai puţin de 565 de zile în care fanii se vor afla în tribune. 25 la sută din capacitatea stadionului poate fi plină, însă deşi nu au mai mers de mai bine de un an şi jumătate la stadion, după izbucnirea pandemiei de coronavirus, suporterii nu s-au prea înghesuit la bilete, fiind vândute cu puţin peste 2000.

Accesul pe stadion va fi el permis numai pentru persoanele care fac dovada vaccinării sau care prezintă un test negativ valabil 72 de ore. Acest lucru va limita şi mai mult prezenţa publicului, mai ales că la ora partidei se anunţă o vreme rece, maxim 14 grade şi sunt serioase şanse de a ploua.

ADVERTISEMENT

Absenţe importante şi convocări în premieră

Mirel Rădoi se confruntă şi cu câteva absenţe importante, ca urmare a accidentărilor. Din acest motiv portarul Ionuţ Radu, fundaşul Nicuşor Bancu, înlocuit cu Mario Camora de la CFR Cluj şi atacanţii Valentin Mihăilă, Dennis Man, George Puşcaş şi Florin Andone nu au fost convocaţi, deşi se aflau în vederile selecţionerului.

Acesta însă propune câteva nume noi, toate din rândul jucătorilor din campionatul intern. Sunt la prima prezenţă la lotul mare portarul Florin Iacob de la UTA, fundaşii Deian Sorescu de la Dinamo şi Tiberiu Căpuşă şi mijlocaşii Olimpiu Moruţan şi Darius Olaru de la FCSB şi Adrian Păun de la CFR Cluj.

Georgia nu ne-a bătut niciodată

De altfel sunt serioase premise ca Deian Sorescu să apară încă din formaţia de start, iar în a doua repriză ar putea fi încercat pe acelaşi post de fundaş dreapta şi Tiberiu Căpuşă. Reveniţi la lot după o perioadă de neconvocare Adrian Rus, Constantin Budescu şi Denis Alibec vor porni, cel mai probabil, din postura de rezerve.

Pentru casele de pariuri naţionala noastră porneşte favorită, cotă 1,75, faţă de 6,50 pentru gruzini şi până acum tricolorii nu au pierdut niciodată în faţa Georgiei. Oaspeţii noştri au doar un egal şi restul înfrângeri în meciurile directe, dar remiza au scos-o în 2001, în preliminarii de CM, chiar la Bucureşti.

ADVERTISEMENT


CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *