Decizie radicală. Germania suspendă ”în numele reciprocității” zborurile companiilor din Rusia

Continuă conflictul pornit după avionul deturnat de Belarus. Germania a suspendat aterizarea pe teritoriul său a zborurilor ruseşti.

ADVERTISEMENT

Reacția vine după ce Moscova nu a dat autorizație pentru zborurile Lufthansa către Rusia, a indicat miercuri Ministerul Transporturilor de la Berlin, notează news.ro.

Germania a acționat ”în numele reciprocității” și nu a mai acordat autorizaţia pentru zborurile companiilor ruseşti. Astfel, vor fi anulate cursele operate de Aeroflot şi S7.

Zborurile din Rusia nu au voie să mai aterizeze în Germania

Lucrurile au escaladat miercuri dimineață după ce autoritatea aeriană rusă “nu a autorizat la timp” două zboruri, a explicat ministerul într-un comunicat transmis AFP.

ADVERTISEMENT

Uniunea Europeană a condamnat dur atitudinea regimului din Belarus, care a forţat aterizarea unui avion pentru arestarea unui jurnalist care se opunea regimului impus de preşedintele Aleksandr Lukaşenko.

Consiliul European a îndemnat companiile aeriene din Uniunea Europeană să evite survolarea Belarusului.

Rusia, care este principala susținătoare a regimului de la Minsk, a reacționat imediat. Autoritățile de la Moscova au interzis companiilor aeriene europene să pătrundă în spațiul aerian rus, dacă acestea nu zboară către Rusia prin spațiul aerian din Belarus.

ADVERTISEMENT

Joi, 27 mai, Austrian Airlines a anulat joi un zbor de la Viena la Moscova, din cauză că nu a primit undă verde din Rusia pentru o schimbare de traiectorie. Cererea fusese făcută pentru a evita spaţiul aerian al Belarusului, a anunţat compania austriacă, potrivit AFP și Reuters.

Într-un comunicat, compania austriacă a indicat că autorităţile ruse nu le-au dat autorizaţia⁣ de a ocoli Belarusul, ″În consecinţă, am fost nevoiţi să anulăm zborul de astăzi între Viena şi Moscova″⁣, au explicat membri ai companiei Austrian Airlines.

Lufthansa, compania de care aparține Austrian Airlines, a afirmat că ″toate companiile grupului Lufthansa evită în prezent spaţiul aerian belarus″⁣.

Conflictul a pornit după ce un avion de pasageri ce efectua duminică un zbor Atena-Vilnius a fost deviat de pe ruta sa sub o amenințare falsă de bombă. Avionul a fost forțat să aterizeze la Minsk. După aterizare, autorităţile i-au arestat pe pasagerul Roman Protasevici, un tânăr jurnalist de opoziţie din Belarus, şi pe Sofia Sapega, partenera sa.

ADVERTISEMENT

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *