Coronavirus în România azi, 2 iunie 2021. Sub 200 de noi cazuri de infectare. Care este situația la ATI. Update

La data de 2 iunie, GCS a anunțat 164 noi cazuri de infectare cu Covid-19. Până acum numărul infectărilor a ajuns la 1.078.142 de cazuri.

Dintre aceștia, 1.040.869 de pacienți au fost declarați vindecați. În schimb, numărul deceselor a ajuns la 30.415.

În ultimele 24 de ore s-au raportat de către INSP 62 de decese, 35 bărbați și 27 femei. Pacienții infectați erau internați în instituții sanitare specializate din Bacău, Bihor,Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomița, Iași, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Timiș și Municipiul București.

„26 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, un deces s-a produs în luna septembrie 2020, trei în luna octombrie 2020, cinci în luna noiembrie 2020, 14 în luna decembrie 2020, două în ianuarie 2021 și unul în februarie 2021, în județele Botoșani, Călărași și Hunedoara,” a anunțat GCS.

„Dintre cele 62 de decese, trei au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, șase la categoria 50-59 de ani, 15 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 19 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 19 decese la categoria de vârstă peste 80 ani,” a adăugat. Trei dintre acești oameni nu prezentau alte afecțiuni.

Situația din spitale și la ATI

În momentul de față, numărul total de persoane internate în unitățile medicale specializate cu SARS – CoV -2 este de 2.089. În secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă se află 391 de pacienți.

„Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.924.894 teste RT-PCR și 1.179.766 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.475 de teste RT-PCR (4.256 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.219 la cerere) și 6.270 de teste rapide antigenice,” a mai transmis Grupul de Conumicare Strategică.

Pe suprafața României, 5.117 de persoane confirmate cu Covid-19 se află în izolare la domiciliu, iar 2.497 de oameni sunt în izolare instituționalizată. Totodată, 27.695 de persoane sunt în carantină la domiciliu, iar 54 de oameni se află în carantină instituționalizată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *