Constantin “Sensei” Niculae, interviu despre situaţia disperată de la Dinamo: “Nu moare clubul!” Exclusiv

Campion european și vicecampion mondial la judo în 1981, tatăl lui Marius Niculae a povestit în exclusivitate pentru FANATIK ce însemna „familia” Dinamo în vremurile în care sportivii tuturor secțiilor se încurajau unii pe alții în toate competițiile.

Sala mică de judo din Parcul sportiv Dinamo pare strivită de clădirea noului bazin olimpic, ridicată la doar câțiva metri. Pare neschimbată de „sute” de ani într-o seară rece de decembrie. 5 băieți și 3 fete fac mișcări de încălzire, pereții sunt acoperiți cu zeci de fotografii cu echipele campioane naționale la judo ale Clubului Sportiv Dinamo. Acolo, în camera antrenorilor l-am găsit pe Sensei Constantin Niculae. Oricând gata de un „remember” despre ce a însemnat odată Dinamo…

„La fotbal erau toți prieteni de-ai mei, ne știam de mult, din club, Meri Dragnea, Costel Orac, Cleo Vaișcovici, Oneață Augustin…”

Sensei, cum ați ajuns de la judo la fotbal?

– Din pură întâmplare! În ’92 eram antrenorul secției de judo a lui Dinamo și Marius, fi-miu, făcea judo de performanță…

Avea…

– Avea 11 ani și făcea antrenamente ca și cei mari… se făceau atunci antrenamente care nu se mai fac acuma, două luni, două marți, unul miercuri, două joi, două vineri, unul sâmbătă și unul duminică…

Adică în fiecare zi?!

– Da, în fiecare zi făceam antrenament, de-aia și era performanță, uitați-vă la fotografiile de pe pereți… eram campioni an de an… Și Marius, în pauzele dintre antrenamente, se ducea pe terenul de lângă Cabană, „Piți Varga” îi zice acum, acolo se antrenau juniorii la fotbal… Și se băga la miuțe… Îi plăcea tare fotbalul… L-a văzut Oneață… Augustin… „Băi, ia vino cu tac-tu să vorbesc cu el!”… Nu știa că e al meu… „Păi tata-i aici!”, a zis fi-miu… „Unde aicea, mă?!”… A venit, am vorbit, i-am zis că vreau să-l fac campion la judo și dup-aia fotbal… Da’ el, fi-miu, nu și nu că le face pe-amândouă… Și le-a făcut pe-amândouă. Până în ’95.

Și v-ați dus după el la fotbal…

– Nu… În ’93 am plecat la lotul național, am fost antrenorul lotului care a mers la Olimpiada din ’96, la Atlanta. Marius s-a descurcat singur la Dinamo, a continuat și judo, și fotbal, în ’93 a ieșit campion national fără mine la marginea saltelei.

Și la fotbal?

– La fotbal erau toți prieteni de-ai mei, ne știam de mult, din club, Meri Dragnea, Costel Orac, Cleo Vaișcovici, Oneață Augustin… Toate grupele de copii și juniori erau antrenate de foști mari jucători la Dinamo… era ca o mare familie Dinamo… Când aveam timp de la lotul național, veneam să-l văd și toți îmi spuneau „Lasă-l, mă, la fotbal că e bun!”, iar eu le ziceam „Nu, să iasă campion la judo și cu mine și dup-aia”…

„Jucam fotbal pe terenul de handbal de afară între secțiile clubului”

Ziceți că-i cunoșteați pe toți antrenorii… foști jucători importanți la Dinamo… Cum asta?

– Păi înainte vreme… înainte de ’89 și chiar o vreme după aia, secțiile sportive de la Dinamo participau la competițiile fiecăreia… Fotbalul venea la judo, judo se duce la meciurile de fotbal… dar nu numai… și cei de la volei, de la baschet, de la hochei veneau la fotbal, sau între ele… Unde e bazinul olimpic nou era înainte un teren de handbal în aer liber… cu tartan pe jos… și sub peluza dinspre interiorul parcului era unul dintre cele mai dotate grupuri de refacere: saună, o cameră de relaxare în care se asculta muzică, inclusiv cu masca de oxigen pe față… două bazine pentru băi parfumate, cu plante, cu săruri, cu de toate pentru recuperare, dușuri cu pere d-alea mari, de presiune, ca să poți face dușuri scoțiene… iar hidromasajul îl făceam noi în bazine, ne jucam cu… furtunul! (râde)

Jucam fotbal între secții, box… Mircea Șimon, vicecampion olimpic la Montreal, în 1976… a rămas acolo, nu s-a mai întors în țară… frații Cuțov… noi de la lupte… hocheiul… cu Doru Tureanu, cu Gică Huțan, portarul… ce amintiri plăcute am cu ei… le plăcea că bodycheckurile lor se asemănau, se legau cu procedurile noastre la judo… rugbiștii… nu mai spun de fotbaliști… Dinamo era chiar o familie, anii ’70, ’80, până prin ’90… eu am venit ca sportiv la Dinamo în ’75…

I-am cunoscut și pe antrenorii mai vechi de la fotbal, Piți Varga, Titi Frățilă… sau Mișu Redl la handbal, „Pisica neagră” l-au poreclit nemții după titlul mondial câștigat în RFG în 1961… nume mari, mari de tot, Dinamo știa să-și respecte gloriile. A fost o perioadă foarte prolifică, și ca performanțe, și ca relații, am rămas prieteni atâția cu atâția… Și acum îmi mai vin la sală Meri Dragnea, Iulică Vlad, Florin Cheran, Săpăligă… Ion Marin… Țânțarul…Țălnar… Am rămas de atâția ani prieteni… De când, cum vă spuneam, mergeam unii la meciurile celorlalți, știam când sunt meciurile, știam ce performanțe se pot atinge, pe ce loc era fiecare…

Cornel Dinu l-a adus la echipa de fotbal și a ratat… gradul de general!

Și ajungem în…?

– În ’97… În ’96 am fost la Olimpiada de la Atlanta cu lotul de judo, a fost acolo și Cornel Dinu, era președintele clubului… clubului sportiv… ne știam de la miuțele de care am amintit… venea la miuțe, nu-i prea plăcea tenisul cu piciorul… Augustin, Cheran erau meseriașii… Mi-amintesc că Dinu a venit la sala de competiție la Atlanta, a stat la întâlnirile noastre și mi-a spus „Bă, băiete, la voi e cam multă muncă… se muncește, nu glumă…” (râde) După Olimpiadă, Cornel Dinu a lăsat președinția lui Marcel Popescu și s-a dus la secția de fotbal… Și așa a pierdut gradul de general… L-au făcut în decembrie pe Marcel Popescu… care chiar îmi aduc aminte că i-a mulțumit lui Dinu… (râde) Dacă rămânea președinte la clubul sportiv, „Mister” era general din ’96… Așa, dacă nu mă înșel, a primit gradul pe 1 decembrie 2003…

Iar eu am avut o întâmplare care m-a îndepărtat de la lotul de judo, am avut o propunere la COR și nu mi-a fost acceptată, așa că mi-am dat demisia și m-am retras de la lot. Și în ianuarie ’97 Cornel Dinu m-a luat în pregătirile echipei de fotbal. Era antrenor principal… sau director tehnic, nu mai știu exact… nu putea el să stea prea mult la birou, îl trăgea ața în iarbă… mai erau cu el Florin Cheran, Ion Marin, Cornel Țălnar, Gheorghe  Nițu, asta era formula staff-ului tehnic. Cornel Dinu știa ce fac eu și m-a luat la Câmpina, am făcut doar o adaptare a antrenamentului de la judo la fotbaliști. Și așa am ajuns la fotbal. Am fost colaborator până în 2001, eram la judo și colaboram la fotbal, mi-am completat pregătirea de preparator fizic, mi-am luat licența și am rămas la fotbal.

„Nu moare Dinamo! Și pasărea Phoenix a renăscut din propria cenușă. Sunt sigur că va apărea cineva să ia clubul de la țeparii ăștia de spanioli. Cât zice Borcea că nu se mai implică, eu știu că suferă foarte mult… Inclusiv Badea poate fi surpriza… Este doar părerea mea…” – Constantin Niculae

„Sâmbătă, bronz la judo, duminică 5 goluri la fotbal”

„În ’96, când m-am dus eu cu Marius la finalele de judo pe țară, la Arad, grupa lui de la fotbal avea finală cu Sportul Studențesc. Sâmbătă a luptat la Arad, a luat medalie de bronz, seara ne-am urcat în tren, la vagon de dormit și duminică a jucat cu Sportul. Mi-aduc aminte că la Sportul era Gigel Bucur și se bucura că nu vine Marius că ieșea el golgheter. Și a venit Marius și a dat cinci goluri! Atunci i-am zis «Gata, tată, te duci la fotbal!». El a vrut să mai vină un an și la judo, să iasă campion și cu mine, dar am zis nu… și a fost de bun augur, că peste două luni, pe 21 noiembrie 1996, a debutat în Liga 1, într-un meci cu Farul. Avea 15 ani și 6 luni”.

Omul care citește în… celulă! Extremele Mitea și Radu Ștefan

„În 2001, când am semnat contract cu clubul de fotbal Dinamo, la inițiativa lui Cornel Dinu, am plecat cu un grup de jucători tineri… printre care Pulhac, Marica, Mitea, Radu Ștefan… Ionuț Badea mi-era un fel de „secund” (râde), era accidentat și făcea recuperarea cu mine… era un program la nivel de conducere… domnul Badea a zis să încercăm să găsim genetic tinerii apți pentru performanță. Și-am plecat cu vreo 15 copii sus, la Canțer, pe Postăvaru, la 1.900 m. Zece zile de antrenamente, cu patru probe de sânge pe zi: dimineață, la trezire, înainte de antrenament, după antrenament, și seara, la culcare. Au costat ceva analizele alea, nu erau ieftine, dar domnul Badea, domnul Borcea au dat banii… Era o sută de dolari analiza pe om, pe zi… cine mai face așa ceva zi? Pârliții ăștia de spanioli? Ducă-se pe pustii cu cine i-a adus aici! Atunci se putea, acum nu…

Probele alea le-a analizat doctorul Tocitu Dorel, medic cercetător la Centrul de Medicină Sportivă, ne cunoșteam de când eram eu sportiv, am dat teste cu el, apoi mai colaborasem cu pregătirea sportivilor, el venea des la Dinamo să vadă cum pregătim noi sportivii, a fost apoi la un curs la Lausanne, la o comisie anti-doping și a colo a văzut și a învățat, cum îmi place mie să spun, să citească în celulă. Pe baza analizelor putea să spună dacă un organism este sau nu apt pentru sportul de înaltă performanță.

Mi-a spus să nu-i dau probele alea cu numele jucătorului, ci cu numere, numai eu să știu cine ce număr e… Și mi-a făcut un clasament pe baza analizelor de sânge… „Numărul cutare: organism îmbătrânit biologic, arată de 35 de ani, nu mai poate face fotbal de performanță decât maxim 4-5 ani”… Ei aveau atunci 16-17 ani… Ghiciți cine era numărul respectiv? Nicola Mitea! Sau „Apt pentru fotbal de mare performanță până la 40 de ani”. Și ăsta era Radu Ștefan. Ei au fost extremele”

  • 65 de ani a împlinit Sensei Constantin Niculae pe 1 aprilie 2020
  • 16 mai 1981 este data în care Constantin Niculae devenea campion european la judo, categoria 65 kg, exact ziua în care se năștea fiul său, Marius!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *