Catinca, sora Oanei Roman, rupe tăcerea și îl atacă dur pe Marius Elisei. Motivul real al despărțirii

Sora Oanei Roman a rupt tăcerea despre despărțirea vedetei de Marius Elisei și a făcut câteva declarații care nu îl pun pe bărbat tocmai în cea mai bună lumină.

Catinca Roman susține că separarea de Marius ar putea fi cel mai bun lucru care i s-a întâmplat surorii sale, asta pentru că acesta o trăgea în jos, mai ales în ultima vreme.

Sora fostei prezentatoare de televiziune spune că această despărțire a venit pentru Oana ca o gură de oxigen și că de când este singură parcă a înflorit, iar profesional îi merge mai bine decât când era cu Marius.

Sora Oanei Roman, despre despărțirea vedetei de Marius Elisei: „Nu se mai împacă”

Cei doi s-au despărțit, după cum știe toată lumea, anul trecut, chiar înainte de Crăciun, Marius lăsând-o pe Oana și fără afacerea famliei, magazinul online de haine la care au tras împreună.

„Eu nu cred că Oana se mai împacă cu Marius. De fapt, dacă mă gândesc bine, e mult mai bine așa pentru Oana, decât să stea mereu în tensiune. Ceea ce este important e că au împreună fata, care a ieșit frumoasă și deșteaptă. E un copil foarte reușit, incredibil de dotat. Plus că Oanei îi priește despărțirea, eu așa o văd. S-a mai liniștit, parcă a înflorit și profesional e bine. Părerea mea că Marius o trăgea în jos”, a declarat Catinca Roman pentru ziarul Click!.

Nu este prima despărțire de Marius Elisei. Cei doi au mai stat separat existând zvonuri că Marius ar fi înșelat-o în trecut pe Oana. La un moment dat a apărut în spațiul public un transsexual care a spus că ar fi întreținut relații intime cu acesta, însă scandalul s-a stins după câteva săptămâni de la acele dezvăluiri.

Oana Roman va apărea într-o emisiune la Antena Stars alături de fetița ei

Problemele se țin lanț de Oana Roman în ultima perioadă. Vedeta a trecut cu bine de despărțirea de Marius, însă acum este îngrijorată de starea de sănătate a mamei sale, cu care a fost recent la niște investigații medicale.

În tot răul există și un bine, însă. Fosta realizatoare tv a primit o ofertă pe care nu a refuzat-o de a apărea într-un reality-show alături de alte două vedete cunoscute și prietene ale acesteia.

Este vorba despre proiectul „Pitici de mămici, cu lipici” pentru care Oana a început deja filmările alături de fetița ei. În emisiunea de la Antena Stars mai participă și Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu cu copiii lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *