Dan Petrescu, plusuri și minusuri la CFR Cluj. De la vitrine de trofee la saci de bani!

Dan Petrescu a fost demis de la CFR Cluj după cea mai slabă perioadă din cei 3 ani de când este antrenorul echipei din Gruia, 3 ani dominați de plusuri, dar nelipsiți de minusuri.

Trei înfrângeri „legate” în ultima decadă din noiembrie, toate pe propriul teren, 0-1 cu UTA, 0-2 cu AS Roma și 0-1 cu Poli Iași, au dus la ruptura decisă de patronul Neluțu Varga în miez de noapte.

Pentru mulți cel mai bun antrenor care a lucrat în țară, prin prizma rezultatelor din acești 3 ani, fără nicio îndoială cei mai buni ai carierei sale, Dan Petrescu a are și destui contestatari ai stilului său nemulțumit tot timpul de toată lumea, de la transferuri și jucători la arbitri și conducătorii clubului. De multe ori pe bună dreptate.

Dan Petrescu, plusuri și minusuri la CFR Cluj. De la vitrine de trofee la saci de bani!

Dan Petrescu a semnat primul său contract cu CFR Cluj în iunie 2017, moment delicat în Gruia, la o lună după ce echipa ieșise din insolvență și terminase campionatul pe locul 4, fără drept de participare în cupele europene.

„Bursucul” a condus în sezonul 2017-2018 pe CFR Cluj la al patrulea său titlu de campioană, după care a plecat în China. A revenit în Gruia în martie 2019, în etapa 3 din play-off și a ținut pe CFR Cluj pe locul 1, cum era atunci, până la finalul sezonului și al cincilea titlu.

În Liga Campionilor a ajuns la un pas de grupe, după ce a trecut de Astana, Maccabi Tel Aviv și Celtic Glasgow, eliminat de Slavia Praga în play-off, dar calificat în grupele Europa League.

…Unde a avut un parcurs remarcabil: 12 puncte, record pentru o echipă din România, în grupă cu Lazio, Celtic și Rennes, locul 2, calificat în șaisprezecimile competiției. Sevilla l-a scos din cursă fără să-l învingă: 1-1 la Cluj și 0-0 în Spania.

Campionatul 2019-2020 a fost lovit crunt de pandemia de COVID-19, s-a întrerupt în martie, CFR-ul lui Dan Petrescu era pe primul loc, la 4 puncte peste U Craiova, s-a reluat după 3 luni, au fost din nou meciuri care nu s-au putut juca și s-a ajuns la o modalitate inedită pentru stabilirea campioanei.

FRF și LPF au decis ca primele două clasate, Universitatea Craiova și CFR Cluj să joace o finală în Bănie, cu tot „tacâmul”, prelungiri, lovituri de departajare în caz de egalitate. În fața unui stadion ultra…gol, gazdele au început în forță, 1-0 Nistor în minutul 10, dar oaspeții au întors scorul și au câștigat clar, cu 3-1, goluri Vinicius (36), Boli (56) și Deac (77, pen). Era al treilea titlu consecutiv al CFR-ului, al șaselea din istoria sa și al treilea legat de… numele lui Dan Petrescu.

Fără nicio îndoială că la plusuri trebuie pusă și suma considerabilă adusă de Dan Petrescu în contul lui CFR Cluj din cupele europene, din două participări în preliminariile Champions League „încununate” cu calificări în grupele… Europa League: 19.523.431 de euro! Inclusiv acest sezon, până la momentul demiterii…

Bilele negre ale „Bursucului”, de la relația cu vestiarul la rezultate sub așteptări în cupele de toate felurile

Minusurile lui Dan Petrescu, au fost tensiunile pe care le-a creat în vestiar, cu jucătorii nemulțumiți de regimul cazon, foarte dur, dar și cu membrii staff-ului, mazilirea lui Alin Minteuan fiind cel mai „bun” exemplu.

Apoi, ca rezultate, lui Dan Petrescu i se pot reproșa ratările din Cupa României, dar nu numai. În Cupa 2018-2019 a fost eliminat în semifinale de Astra, după 3-1 la Cluj și 2-2 la Giurgiu. A pierdut și Supercupa României, 0-1 cu Viitorul, câștigătoarea Cupei, pe 6 iulie 2019.

Nici Cupa din 2019-2020 nu a fost o reușită. CFR Cluj a fost eliminată din primul tur în care a participat, șaisprezecimi, de FC Botoșani, pe terenul acesteia, cu 4-2 la loviturile de departajare, după 2-2 în minutele 90 și 120.

Cum nici preliminariile schilodite de coronavirus ale Champions League n-au fost un succes. Dan Petrescu a trecut în turul 1 de Floriana, 2-0 în Malta, dar apoi a fost eliminat la Cluj de Dinamo Zagreb la loviturile de departajare, 5-6, după 2-2 în minutele 90 și 120.

Au urmat preliminarii în Europa League, 1-0 cu Djugarden (deplasare) și 3-1 cu Kuopion Palloseura (acasă) și din nou grupe. Pornite foarte bine, 2-0 la Sofia, cu ȚSKA și scrântite mai apoi, 1-1 cu Young Boys Berna (acasă), 0-5 (ân deplasre) și 0-2 (acasă) cu AS Roma.

„Îl înțeleg foarte bine pe Dan Petrescu, tensiunea în care a muncit toți anii ăștia… Asta e viața noastră a antrenorilor. Trecem prin frustrări foarte mari, dar așa ajungem la succes. Nu trebuie să ne lăsam dominați de frustrări” – Răzvan Lucescu

  • 19.523.431 de euro a adus Dan Petrescu în conturile clubului în sezoanele 2019-2020 şi 2020-2021 din cupele europene
  • 37 de meciuri a stat Dan Petrescu pe banca tehnică a CFR-ului în mandatul din iunie 2017 – iunie 2018
  • 83 de meciuri a condus-o „Bursucul” pe campioana României între martie 2019 – noiembrie 2020: 44 de victorii, 20 de egaluri și 19 înfrângeri, golaveraj 132-76

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *